Reșițeanul responsabil este răsplătit

În urma campaniei de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice din acest weekend, cei care au binevoit să își ducă aparatele vechi la centrele de colectare au intrat automat într-o tragere la sorți.

Astăzi în sala de ședințe a primăriei Reșița a avut loc tombola cu aparate electrocasnice pentru participanții la colectarea din această sâmbătă. Reșițenii care au fost responsabili și au adus obiecte electrice sau electrocasnice vechi ori stricate la centrele de colectare au intrat automat în tragerea la sorți pentru câteva produse folositoare în casă.

Cinci mixere, cinci fiare de călcat, patru bormașini și o hotă au fost premiile puse la bătaie pentru tombolă. Elevii Colegiului Tehnic Reșița au fost cei care au extras norocoșii câștigători și s-au arătat interesați de colectarea selectivă a deșeurilor: „Hârtia vine la hârtie, plasticul la plastic și în acest mod se face și curat, pentru că sunt lucruri care dăunează mediului”, explică unul dintre elevi.

Campania de recoltare a deșeurilor electrice și electronice a fost realizată de către Primăria Reșița, mai exact Serviciul Gospodărie Urbană și Mediu, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec. „Acțiunea în sine a fost un succes. Am reușit să colectăm aproximativ cinci tone de deșeuri și sperăm ca cifrele să fie mult mai mari pe viitor”, precizează Florin Glava, reprezentantul local RoRec.

Înmânăm premii reșițenilor care au participat la campanie și sper să fie mulțumiți și reșițenii și elevii Colegiului Tehnic Reșița. Am sperat să fie mai multă animație în centrele de colectare dar sperăm cu timpul să se obișnuiască oamenii cu astfel de acțiuni”, explică reprezentantul regional RoRec, Ionel Hornea.