Reşița are potențial să devină oraş inteligent! [FOTO]

resita plina de datorii

O conferinţă pe tema Smart City, un concept inovator care urmăreşte eficientizarea, prin intermediul soluţiilor IT&C, a interacţiunilor dintre locuitorii săi, administraţie şi mediul de afaceri local, a fost organizată de Primăria Municipiului Reşiţa, în premieră, la sediul Universităţii „Eftimie Murgu”.

„Din punctul meu de vedere, Smart City înseamnă pionierat, înseamnă să deschizi drumuri noi. Smart înseamnă isteţ, iar isteţimea trebuie să fie dublată de experienţă, de învăţământ şi tocmai de aceea ne aflăm în Aula Universităţii «Eftimie Murgu». Până la urmă, Smart City înseamnă un oraş care vine cu idei avangardiste în preocupările sale”, a declarat Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa.

Edilul a făcut referire la momentele din trecutul municipiului când au fost luate decizii nu neapărat facile, dar care au dus oraşul în top: ridicarea furnalului la Reşiţa, construcţia de locomotive cu abur, construcţia tuturor celor 240 de grupuri electrogene de la hidrocentralele din ţară, toate au fost nişte decizii smart. Dar, spune Popa, „trebuie să recunoaştem că, în ultimii 20 de ani, oraşul a cam luat-o la vale!”. Aşa că, mai crede primarul, a venit momentul ca oraşul să se impună prin digitalizare, prin aderarea la conceptul „smart”. Ba chiar a spus că îi vede pe cei de la Tesla inovând în oraş.

Prin conferinţa organizată marţi, la Reşiţa, municipalitatea a dorit să iniţieze primii paşi pentru ca oraşul să devină, gradual, unul smart. Aceasta presupune transparentizarea procesului administrativ, monitorizarea şi ajustarea traficului urban, interconectarea instituţiilor publice, dezvoltarea economică a Reşiţei, susţin organizatorii. De asemenea, se doreşte o creştere a implicării cetăţenilor în guvernarea locală, informarea cetăţenilor despre activităţile de interes, o vizibilitate mai mare pentru acţiunile culturale şi o siguranţă mai bună în cartierele oraşului.

„E nevoie ca Reşiţa să devină un Smart City, pentru a avea cetăţeni care să interacţioneze cu administraţia mai uşor, pentru a avea firme care să implementeze soluţii smart pentru ceea ce fac, pentru ca transportul public să fie smart, pentru ca elevii să înveţe antreprenoriat sau soluţii de IT smart. Reşiţa nu poate deveni în cel mai scurt timp un oraş smart, pentru că îi lipseşte resursa umană necesară. Tocmai de aceea a fost organizat un prim astfel de eveniment, prin care ne dorim să atragem lumea interesată de acest concept şi să vedem în ce direcţie ne mişcăm pe viitor, având în vedere că s-a vorbit despre finanţări europene pentru soluţii smart, despre IMM-uri, despre iluminat public inteligent, despre accesul la date şi multe altele. Reşiţa mai are mulţi paşi de făcut până să ajungă acolo, dar primul pas a fost făcut”, a afirmat Graţian Mihăilescu, consilier al primarului.

Lectorii conferinţei au fost Marius Bostan, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii informaţionale, Diana Popp, consilier al premierului Dacian Cioloş şi membru al Programului Gov IT Hub, programul guvernamental care reuneşte factorii interesaţi de un viitor digital pentru România, Marina Neagu, specialist în economie urbană şi dezvoltare economică locală, Adrian Mariciuc, expert coordonator în planificare regională şi dezvoltare urbană ADR Vest, Bogdan Rogin, consilier politici de dezvoltare regională în cadrul Parlamentului European dar şi mulţi alţii, care au adus veşti şi au pus probleme foarte importante în discuţie.

Transparenţa care… lipseşte cu desăvârşire

După ce conferinţa despre digitalizare a început cu probleme de sunet la transmisia prin Skype a intervenţiei lui Marius Bostan, au urmat o serie de prezentări despre informaţii de interes public şi open data care au fost reale provocări pentru Primăria Reşiţa.

După ce i s-a atras atenţia că Timişoara e singurul oraş care şi-a pus toate informaţiile în format open data pe portalul guvernamental de către Claudiu Ceia, Marina Neagu a insistat să prezinte directivele europene despre transparenţă, concluzionând că „transparentizarea sectorului public încurajează participarea cetăţenilor”. Asta într-un oraş în care, în ultimele şedinţe de Consiliu Local, cele două grupuri politice din executivul reşiţean se contrează pe faptul că nu se respectă procedura impusă de Legea 52/2003, că nu primesc proiectele de hotărâre din timp, pentru a le putea discuta şi analiza!

Chioncel: „O revoluţie a digitalizării”

Prorectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa este cel care a deschis lucrările conferinţei, insistând pe necesitatea unei revoluţii a digitalizării pentru Reşiţa, demers la care oraşul va putea fi fruntaş, „aşa cum a fost fruntaş şi în industria grea”.

Iar primarul Ioan Popa şi-a amintit de studenţie: „De câte ori intru, am o emoţie: îmi vine în minte numele Golumba şi diagrama Fier-Carbon! Pe care am învăţat-o ca pe poezie, că dacă nu o ştiai, nu treceai!”. După care a arătat că el e convins că Reşiţa va ajunge din nou în top dacă va adopta conceptul smart. „Aş fi putut să fac parcuri, panseluţe, trotuare şi să dau gratuităţi şi aş fi fost un primar apreciat. Dar eu cred că ceea ce trebuie să facem, bazându-ne pe Universitatea «Eftimie Murgu» şi pe tineri, e să găsim noua chestiune smart care să ne ducă în vârf!”, a concluzionat edilul.