Premierul Grindeanu are memoria mai scurtă decât voința!

Actualul premier a făcut mai multe promisiuni în timpul vizitei efectuate nu demult la Reşiţa. A rostit angajamente pe care, după ce a plecat din oraș, se pare că le-a uitat brusc!

„Noi, prin bugetul de anul acesta, pe apărare am alocat 2% din PIB. O mare parte din investițiile pe care le vom face în sectorul apărării dorim să se desfășoare în industria românească, autohtonă, astfel încât să reușim să o dezvoltăm, să reușim să creăm noi locuri de muncă, să dăm un impuls acestei industrii românești!”, declara Sorin Grindeanu la conferința de presă de la sediul PSD Caraș-Severin.

La câteva săptămâni distanță, vine o știre pe Agenția de presă Mediafax care anunță că cea mai mare parte din bugetul apărării s-ar cheltui pe… rachete americane! „Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a trimis o cerere către guvernul Statelor Unite ale Americii în care îşi exprimă disponibilitatea de a cumpăra rachete de tip Patriot, urmând ca procedurile de achiziţie să fie demarate anul acesta, transmite instituţia”. Nici vorbă despre UCM Reșița, despre Arsenal Reşiţa sau despre orice altă uzină românească de industrie grea sau de armament!

Mai mult, cu aceeași ocazie, Grindeanu anunța o vizită la Reșița, la UCMR, a ministrului Economiei, tocmai pentru a analiza ce este nevoie pentru ca uzina să se profileze și să poată onora comenzi și pentru industria de apărare. Și n-a ajuns ministrul Economiei nici la începutul săptămânii trecute, atunci când o serie de investitori se aflau la Reșița. Deși premierul Grindeanu a fost invitat și chiar a promis că este interesat de județul natal și că îl preocupă dezvoltarea acestuia.

Grațian Mihăilescu, fondatorul Urbanize Hub din România, este cel care a pregătit această vizită a investitorilor, cel care a ținut legătura cu Lina Constantinovici de la Innvest 4.4 și care s-a ocupat de organizarea evenimentului. „Domnul Grindeanu a primit invitația chiar în timpul vizitei la Reșița. M-a asigurat că va fi prezent ministrul Economiei. Ulterior a apărut varianta ministrului Petrescu, pentru antreprenoriat, apoi a unui secretar de stat (Simona Țeighiu-Jurj, n.n.) din Ministerul Economiei, numit recent…”, a explicat Grațian Mihăilescu.

Cu tot efortul organizatorilor, nici măcar secretarul de stat Simona Țeighiu-Jurj, născută și crescută în Caraș-Severin, nu a catadicsit să vină și să reprezinte Guvernul României la această importantă întâlnire de afaceri…