Mandate europene de arestare, puse în aplicare de poliţiştii cărăşeni

O femeie din Obreja și un bărbat din Reșița, pe numele cărora autorităţile germane și cele din Marea Britanie au emis mandate europene de arestare pentru comiterea mai multor infracțiuni, au fost depistați de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriți.

În 16 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriți au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile germane pe numele unei femei în vârstă de 25 de ani, din Obreja. Aceasta era dată în urmărire internaţională, fiind bănuită că, în februarie şi martie 2016, ar fi încheiat două asigurări auto, în valoare de 320, respectiv 116 euro, pe care nu le-ar fi plătit. Autoritățile germane au condamnat-o pe femeie la 10 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii și infracțiuni de fals, informează agent şef adjunct de poliţie Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

O zi mai târziu, în 17 noiembrie, poliţiştii de la Investigații Criminale – Biroul Urmăriți au pus în executare un alt mandat european de arestare, emis de autoritățile din Marea Britanie, pe numele unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din Reșița. În cursul lunii aprilie 2016, bărbatul ar fi comis infracțiuni de trafic ilegal de persoane, fapte sancționate de legea penală din Marea Britanie cu o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.

Polițiștii i-au condus pe cei doi la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, mai precizează Dăneţ.

Sursă foto: aradon.ro.