Lovitura de stat paralel de la Băile Herculane!

untitled design set 970x90 px

Întrunit azi la Băile Herculane, Comitetul Executiv Național al PSD a adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezoluție prin care este constatată existența unui „stat paralel și ilegitim”, care încearcă în mod abuziv să preia controlul asupra puterii legitim constituite prin alegeri libere și corecte!

„PSD a analizat situaţia tensionată prezentă în spaţiul public din cauza numeroaselor informaţii despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituţii publice de forţă şi care indică în mod clar existenţa unui aşa-numit «Stat Paralel şi Ilegitim», care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere şi corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică”, se arată în rezoluția adoptată în ședința Comitetului Executiv Național al PSD, desfășurată la Băile Herculane.

Liderii PSD constată existenţa mai multor „vulnerabilităţi” ale statului de drept, care sunt speculate de „Statul Paralel şi Ilegitim” pentru a-și impune controlul asupra puterii politice și judecătorești! „Rezultă că «Statul Paralel şi Ilegitim» foloseşte resursele financiare publice şi instrumentele specifice autorităţii de stat pentru a-i intimida, şantaja sau a-i înlătura pe decidenţii politici care susţin sau promovează modificările legislative menite să readucă puterile statului în matca lor constituţională, în acord cu principiile democratice şi cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”, susțin social-democrații.

„«Statul Paralel şi Ilegitim» adoptă o conduită anti-naţională“

Potrivit rezoluției, statul paralel și-ar disimula acțiunile sub pretextul luptei anticoruție, având ca scop „hărţuirea şi decapitarea puterii politic legitim alese”. Astfel, provocarea eșecului implementării programului de guvernare țintește diminuarea susținerii pentru partidele de guvernământ. „Aşadar, din dorinţa de a deţine controlul asupra puterii politice, «Statul Paralel şi Ilegitim» adoptă o conduită anti-naţională şi anti-cetăţenească, fiind dispus să blocheze toate politicile publice de creştere a veniturilor populaţiei, de creare de locuri de muncă, de susţinere a capitalului autohton sau de reformare a Justiţiei”, consideră conducerea PSD.

Social-democrații îi impută președintelui României, Klaus Iohannis, lipsa de reacție față de abuzurile „statului paralel”. „Tolerând toate aceste abateri grave de la litera şi spiritul Constituţiei, Preşedintele României încalcă una dintre principalele sale atribuţii, respectiv aceea de a «veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor statului»”, consideră liderii PSD.

„Având în vedere toate aspectele de mai sus, PSD îşi manifestă susţinerea totală a majorităţii parlamentare PSD-ALDE, pentru adoptarea pachetului de legi care să asigure reformarea sistemului de Justiţie, conform deciziilor CCR şi Directivelor Europene, care să garanteze stoparea abuzurilor şi aplicarea aceloraşi principii de bază care guvernează actul de justiţie în toate țările europene cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Pachetul cu modificările legislative necesare în domeniul justiţiei reprezintă singurul instrument legal, democratic şi constituţional pentru garantarea respectării întocmai a drepturilor fundamentale prevăzute de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, concretizată în asigurarea unei reale independenţe a judecătorilor pentru exercitarea şi înfăptuirea actului de justiţie”, se spune în documentul citat.

Liviu Dragnea: „Toţi mi-au zis să nu cedez!“

De asemenea, PSD își reafirmă sprijinul pentru guvernul Tudose în eforturile sale de implementare a programului de guvernare.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că membrii Comitetului Executiv au lăsat la latitudinea organizațiilor județene posibilitatea organizării de mitinguri, Dragnea neexcluzând însă organizarea unui miting în București. „Am decis ca orice organizație din țară să poată să organizeze manifestații publice oricând, stabilind data, locul și motivul, coordonându-se sau nu între județe”, a declarat Liviu Dragnea.

El nu a exclus organizarea unui miting în București, dar a precizat că nu a fost de acord cu vreo formă de susținere pentru el. „Eu le-am spus că nu vreau susținere pentru mine. Le-am spus cu tot respectul cuvenit, apreciez foarte mult lucrurul ăsta, chiar e în regulă, adică m-a și impresionat. Nu numai discuțiile de astăzi și de aseară, ci și din zilele trecute. Toți mi-au zis și înainte de Comitetul Executiv și în timpul Comitetului Executiv, ca și mulți alți colegi din țară și oameni care nu sunt membri de partid, să nu cedez. Eu le-am zis că nu asta e întrebarea. Tema este întrebarea pe care le-am pus-o eu, dacă ei sunt dispuși să nu cedeze. Problema nu e Liviu Dragnea, ci dacă ei sunt hotărâți să nu cedeze, așa cum în 2016 nu au cedat și am reușit să câștigăm alegerile, cu tot acest an greu și cu un asalt continuu asupra noastră și asupra Guvernului să facem din țara asta o țară mai bună, atunci lucrurile vor fi în regulă. Pentru asta nu am dorit să fie vreo susținere pentru mine, nici prin vot, nici prin rezoluție”, a mai spus președintele PSD.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/