Investiţii hidrotehnice în Caraş-Severin şi Timiş. Peste 15 milioane de lei pentru zona Moldova Nouă!

La sediul din Timişoara al Administraţiei Bazinale de Apă Banat au fost semnate ieri două proiecte ce vor fi derulate în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, în valoare totală de aproape 33 milioane de lei.

La momentul festiv, desfăşurat de Ziua Mondială a Apei, au participat din Caraş-Severin preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, şi prefectul Matei Lupu.

„A fost semnat contractul pentru finanţarea proiectului «Regularizare Valea Mare şi Boşneag la Moldova Nouă» şi au fost prezentate lucrările de investiţii derulate de Administraţia Bazinală de Apă Banat, din surse proprii, pentru amenajarea pârâului Valea Domanului în municipiul Reşiţa, regularizarea pârâului Belareca şi a unui pârâu din comuna Obreja“, a anunţat Silviu Hurduzeu.

Lucrările de regularizare a pârâurilor Valea Mare şi Boşneag, din zona Moldova Nouă, au ca termen de execuţie 24 de luni, suma alocată conform contractului semnat ieri fiind de aproximativ 15.600.000 de lei.

Proiectul din judeţul Timiş urmăreşte regularizarea pârâului Nădrag şi a afluenţilor, la confluenţa cu râul Timiş. Lucrările hidrotehnice vor fi amplasate pe cursurile pârâurilor Nădrag şi Cornetu. Valoarea acestora este de circa 17.000.000 de lei.

Administraţia Bazinală de Apă Banat are în administrare bazinele hidrografice ale râurilor Aranca, Bega, Bega Veche, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna şi a fluviului Dunărea, parţial. Suprafaţa totală administrată este de 18.320 kmp, cu o lungime a reţelei hidrografice de 6.296 km. Bazinul Hidrografic Banat este constituit, administrativ, din judeţele Timiş şi Caraş-Severin (integral), Arad, Gorj, Mehedinţi (parţial) şi include 43 lacuri de acumulare, din care 27 sunt lacuri cu acumulare nepermanentă.