(FOTO) S-au reluat derby-urile CSM – Gloria!

gala-fotbalului-resitean

Driblingurile de mare finețe, fazele elaborate, golurile spectaculoase, dar și gafele monumentale au făcut parte din arsenalul fostelor glorii ale fotbalului reșițean, la sărbătoarea din această săptămână dedicată celor care au scris istorie în Caraș-Severin și în România. Derby-ul CSM – Gloria, care umplea stadioanele din Reșița în anii ’80-’90, a fost reeditat miercuri cu eroii din acea perioadă.

Gala Fotbalului Reșițean a apărut la inițiativa fostului fotbalist al Gloriei Reșița, Romeo Rus. Astfel, l-a contactat pe unul dintre importanții conducători din fotbalul cărășean, Marius Popescu, în prezent oficial al Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, propunându-i să se ocupe de organizarea unui meci care să-i reunească pe teren pe cei mai reprezentativi fotbaliști de la Gloria și de la CSM. Cluburi pe care Marius Popescu le-a condus în perioade mult mai faste ale fotbalului reșițean.
Peste 40 de foști fotbaliști de la cele două cluburi reșițene au reintrat pe teren pentru un meci special, desfășurat pe terenul sintetic. Canicula i-a îndepărtat însă pe suporteri de stadion, foarte puțini încumetându-se să asiste la un spectacol garantat. Manifestarea a început cu un moment de reculegere în memoria foştilor colegi şi prieteni trecuţi în neființă. CSM și Gloria au evoluat în mare parte cu garniturile de aur ce umpleau stadioanele Reșiței cu două-trei decenii în urmă. Unii cu tricouri “cu burtă”, alții supli, de ziceai că încă sunt în activitate. Prezența liderului selecțiilor la echipa națională a României, cărășeanul Dorinel Munteanu, a dat greutate evenimentului ce se dorește a fi permanentizat.


Nepotrivită totuși ziua și ora de start a manifestării sportive. Poate că dacă era organizată în altă perioadă, chiar și vara, dar nu în vacanță, Gala Fotbalului Reșițean ar fi fost un real succes și s-ar fi bucurat de o asistență mult mai numeroasă. Mai ales că evenimentul a avut loc în Valea Domanului, unde există un centru puternic de copii și juniori, unde activează ca antrenori foști mari fotbaliști reșițeni. Niciuna dintre grupele CSM Școlar nu s-a aflat miercuri în tribunele amenajate lângă terenul sintetic.


Pentru statisticieni, meciul s-a încheiat cu victoria CSM-ului, cu 4-3. Scorul final a fost stabilit dintr-un penalty la care Petre Panescu și Leontin Doană i-au imitat pe Messi și Suarez în Barcelona – Celta Vigo, din Primera Division. Cu acest gol, antrenorul echipei de liga a treia CSM Școlar Reșița a realizat o triplă, un alt gol al rosso-nerilor fiind marcat de Vali Ciucur. Golurile alb-albaștrilor de la Gloria au fost reușite de Arpad Laczko (de două ori) și Laurențiu Furdui.

“O inițiativă lăudabilă, felicit comisia de organizare, în frunte cu domnul Marius Popescu. Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin este mereu alături de evenimente de asemenea anvergură. Această acțiune sper că a creat o emoție și o euforie tuturor suporterilor și iubitorilor de fotbal prezenți la stadion. Sperăm ca astfel de acțiuni să continue, să nu fie unele foarte izolate. Ar fi frumos ca în fiecare an să ne gândim să omagiem acești mari fotbaliști”, a precizat Viorel Lolea, președintele AJF Caraș-Severin.

La final, foștii fotbaliști (atât cei care au jucat, cât și cei care doar au participat ca spectatori) au fost premiaţi cu diplome, plachete și medalii pentru întreaga lor activitate. Au susținut evenimentul Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin și gazda CSM Școlar Reșița.

S-au aflat pe teren următorii:
CSM Reșița: Vali Boșca, Gheorghe Popa, Dorinel Munteanu, Petre Panescu, Sevastian Bica, Leontin Doană, Vali Ciucur, Loți Vaștag, Feri Vaștag, C. Popescu, Dan Potocianu, Andrade Bichescu, Dan Boltașiu, Ovidiu Telescu, Marius Cepoi, Gavril Uțiu.

Gloria Reșița: Marius Vlădoi, Cătălin Toader, Constantin Neagu, Carol Fechete, Constantin Croitoru, Florin Dincă, Pavel Beloescu, Emil Marian, Gh. Irimia, Marius Băleanu, David Radu, Octavian Rus, Romeo Rus, Florescu Marcu, Gh. Zsizsik, Gherhard Mesztrich, Laurențiu Furdui, Lavinius Copocean, Dorin Stănescu, Ion Chițanu, Silviu Canea, Constantin Popescu.