[FOTO] Mașină proiectată pe contrasens pe unul dintre cele mai circulate bulevarde ale Reșiței

Neatenția unei tinere șoferițe ar fi putut cauza o tragedie pe unul dintre cele mai tranzitate bulevarde din Reșița. Femeia a lovit în plin o altă mașină, care a ajuns direct pe contrasens. Numai norocul a făcut ca, în acel moment, să nu circule nicio mașină pe celălalt sens de mers.

Polițiștii cărășeni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 19.00, la producerea unui accident de circulație pe Bulevardul Republicii, în apropiere de fostul supermarket Billa. În momentul în care oamenii legii au ajuns la fața locului, una dintre mașinile implicate se afla pe contrasens, tocmai pe prima bandă de mers. Un alt autoturism era oprit pe banda a doua a sensului de mers Victoria – Intim.

Potrivit primelor informații, se pare că Golful, condus de o tânără de aproximativ 20 de ani, a ieșit de pe Aleea Buziaș, cu intenția de a vira la stânga pe Bulevardul Republicii, pe direcția de mers Victoria – Intim. A făcut-o însă fără să acorde prioritate, așa că a lovit în plin un Opel care circula, probabil regulamentar, pe același sens.

În urma impactului, Opelul a ajuns pe contrasens. Martorii spun că unul dintre cauciucurile mașinii ar fi explodat, explicându-se astfel distanța la care a fost proiectată mașina. Circulația în zonă a fost îngreunată până la sosirea echipajului de Poliție.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu avarii, nu și cu victime. Polițiștii vor stabili cu exactitate modul în care s-a produs incidentul. Cel mai probabil, șoferița va rămâne fără permis de conducere.