FOTO: Cine este singura femeie care a luptat la Reșița în 1989, supranumită ,,Mama Revoluției”?

La Reșița a început astăzi comemorarea evenimentelor care s-au întâmplat în urmă cu un sfert de secol. Deși acestea par tot mai îndepărtate, durerea familiilor care și-au pierdut apropiații a rămas la fel de mare.

Puțini știu că în timpul evenimentelor de acum 25 de ani, la Reșița, s-a remarcat o femeie, singura care a făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naționale. Ana Mârșăvină s-a implicat activ în restabilirea unei oarecare ordini pe plan local, dar povestește că a rămas cu traume în urma tragicelor evenimente. Se sperie de fiecare dată când aude zgomote puternice, fiecare mișcare bruscă aruncând-o înapoi în trecut.  Ana Mârșăvină a rămas însă și cu amintiri frumoase. Revoluționară din fire, explică faptul că n-a tăcut niciodată în fața șefilor și că acum 25 de ani lumea o striga ,,Mama Revoluției” pentru că era singura femeie din centrul orașului în zilele critice ale lunii decembrie. Își amintește zâmbind cum a primit chiar și un pachet de la o organizație din Serbia, imediat după ’89. A ajuns în posesia lui pentru că pe el scria ,,Mama Revoluției Reșița”.

,,A fost primul comitet care și-a asumat responsabilitatea conducerii județului, fiindcă până atunci noi nu știam dacă va cădea sau nu va cădea Ceaușescu. Deci noi eram stăpâni în 21, dar să nu uităm că securitatea conducea aici. Eu am arestat primul nucleu de securiști, i-am băgat în buncăr, iar Stepan le-a dat drumul. 21 Decembrie a fost o noapte de cântece, de poezii, de vise și vă rog să țineți cont de un singur lucru. Pe vremea lui Ceaușescu lumea s-a lăsat îndobitocită de frică și din cauza foametei. Astăzi ne lăsăm din prostie, din fuga după bani, ceea ce nu cred că ar trebui să se întâmple, a spus femeia după ce i s-a înmânat diploma.  Ana Mârșăvină a fost răsplătită astăzi cu o diplomă de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

Ce rol avea Consiliul?

,,Forul a apărut datorită vidului de putere de după Revoluție. A dispărut Comitetul Județean de Partid, a dispărut partea administrativă din Comitetul Județean de Partid și cineva trebuia să se preocupe să pună în normalitate viața orașului. Deci era nevoie de administrație, de contabilitate, era nevoie de pâine, fabricile să funcționeze. Cineva trebuia să preia nu controlul, ci să observe cum decurg lucrurile. Niciunul din noi nu am făcut asta în viața noastră până atunci. Nu ar fi fost posibil dacă nu ne-am fi mobilizat din punct de vedere rațional și dacă nu am fi făcut apel la bunul simț care sălășluia în noi, noi toți fiind oameni săraci, a explicat revoluționarul Nicolae Vlădulescu, și el răsplătit cu o diplomă de autorități. Acesta mai spune că primul consiliu n-a mai fost cu caracter revoluționar, ci administrativ și a gestionat puterea pe plan local până la organizarea primelor alegeri.

Într-un cadru festiv, toți cei 36 de membri ai Consiliului au fost premiați cu diplome de Consiliul Județean, acesta fiind singurul criteriu pe baza căruia cel mai important for din Caraș-Severin și-a manifestat aprecierea față de revoluționari. Mulțumirea însă s-a îndreptat spre toți cei care ne-au redat libertatea în urmă cu 25 de ani.

,,Am început această întâlnire pe 21 Decembrie, ziua în care Revoluția a început la Reșița, nu întâmplător cu faptul că eu sunt în această clădire și colegii mei datorită oamenilor care au avut curajul să se ridice împotriva regimului trecut. În fapt, Consiliul Județean își face datoria, iar pentru mine este o bucurie faptul că reprezentanții tuturor asociațiilor de revoluționari au fost astăzi prezenți în Aula Magna, în sala mare a Consiliului Județean, în fapt ei binemeritând să fie prezenți aici pentru că, repet, Revoluția din Decembrie 1989 este evenimentul excepțional de pe timpul vieții generațiilor noastre, este una dintre orele astrale ale poporului român, ale nației române, a spus președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

În urma manifestării de la forul administrativ, reprezentanții Primăriei Reșița, ai Consiliului Județean, dar și cei ai Instituției Prefectului, alături de toate asociațiile de revoluționari din oraș au depus coroane de flori la troița ridicată în memoria celor care au murit în Decembrie 1989.