„Fă-ți curat la lac!” – O lună de muncă voluntară pentru a readuce Poiana Mărului la adevărata ei valoare

Asociația Muntele Mic Extrem, alături de Asociaţia Bloju Poiana Mărului și Primăria comunei Zăvoi cheamă iubitorii de natură să se alăture într-un proiect de ecologizare intitulat sugestiv „Fă-ţi curat la lac!”

Potrivit președintelui Asociației Muntele Mic Extrem, Ciprian Gaica, la fel ca în campania de la Muntele Mic, se bazează pe susținerea celor care, de la zi la zi, campanie de campanie, devin mai mulți, mai puternici în exprimare prin implicarea lor.

„Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, vom încerca să vă prezentăm cele mai importante aspecte. În urma reușitei campaniei «Fa-ţi curat la munte!», ediția a II-a, desfășurată în aceasta vară pe Muntele Mic, Asociația Bloju și localnicii stațiunii Poiana Mărului din Caraș-Severin ne-au solicitat ajutorul pentru rezolvarea problemelor cu care stațiunea se confruntă. Obiectivele pe care ne-am propus să le atingem pe durata acestei campanii, ce se va desfășura până în 14 octombrie, sunt: curățarea traseelor montane principale; reeducarea «turiștilor» de ocazie prin montarea de marcaje speciale și coșuri de gunoi; strângerea deșeurilor adunate de decenii în anumite zone și în coada lacului și stoparea acestui fenomen; educarea copiilor prin fapte, pentru a nu repeta în viitor greșelile făcute de noi; tragerea unui semnal de alarmă la adresa autorităților, în special privind starea inacceptabilă a drumului de acces către stațiune”, spune Ciprian Gaica.

Scopul campaniei este protejarea și redescoperirea acestei minunate stațiuni din inima masivului Țarcu, declarată, nu cu o singură ocazie, cea mai ozonată din țară și chiar din Europa, pentru a o readuce la adevărata ei valoare.

Organizatorii campaniei vor asigura, cu ajutorul sponsorilor și al partenerilor, suportul logistic pe întreaga perioadă pentru ca voluntarii să resimtă cât mai puțin cele câteva ore de efort și pun la dispoziția tinerilor entuziaşti: transport din Oțelu Roșu, Caransebeș și chiar din Timișoara, cazare + o masă pe zi și un foc de tabără cu prietenii de la Teatrul Portabil Timișoara.

Express de Banat este partener media în acest proiect la care se așteaptă cât mai mulți voluntari.

Prima ediție a campaniei se va încheia cu o petrecere dedicată voluntarilor şi tuturor susținătorilor: localnici, sponsori, parteneri. Petrecerea „Fest Per Scorilo” va avea loc în 14 octombrie care se dorește a fi o zi specială, un rezumat al celor 4 weekenduri petrecute împreună.

„Împreună punem punct indiferenţei, pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim să păstrăm cât mai intacte aceste zone speciale din natură, cum e şi Poiana Mărului din Caraş-Severin. De aceea dorim să vă mulțumim anticipat și să vă reamintim că fără susținerea dumneavoastră astfel de proiecte își găsesc foarte greu locul în ţara noastră! Cei care doresc să se înscrie la această voie bună și distracție prin muncă pot lua legătura cu mine pe Facebook printr-un simplu mesaj”, ne-a declarat Ciprian Gaica, principalul organizator al campaniei „Fă-ţi curat la lac!”.