EXCLUSIV: Metalul va juca la Severin dacă promovează în Liga I!

Rosso-nerii ar putea disputa meciurile considerate acasă pe Municipalul din Drobeta Turnu Severin în cazul în care la finele play-offului va obţine un loc în Liga I.

Echipele de pe prima scenă a fotbalului românesc şi cele din eşalonul secund cotate cu şanse la promovare şi-au depus dosarele pentru licenţiere în vederea înscrierii în campionatul 2014-2015. Între acestea se află şi clubul din Valea Domanului, care ar putea profita de unele prevederi ale regulamentului dacă nu cumva elevii lui Marian Pană îşi vor câştiga pe teren dreptul de a respira aerul tare al primei ligi. Craiova Olguţei Vasilescu nu e lăsată de Statutul FRF să ajungă după numai un an în Liga I, iar ASA Târgu Mureş are şi ea destule emoţii din cauza aceluiaşi statut. Metalul ar putea profita şi de aceste lucruri, dar nu e exclus să le ia faţa în meciurile directe celor două echipe care au anunţat că nu concep să nu promoveze.

Bucuria uriaşă pe care ar aduce-o promovarea s-ar mai putea estompa în rândurile microbiştilor reşiţeni şi asta pentru că stadionul din Valea Domanului nu îndeplineşte în momentul de faţă rigorile Ligii I. „Am depus dosarul de licenţiere, fără să precizăm stadionul pe care ar urma să evoluăm. Am cerut un termen de amânare. Am discutat cu cei de la Timişoara, dar până la urmă a picat totul. Există o relaţie foarte bună între primăriile din Reşiţa şi Drobeta Turnu Severin. În proporţie de 95 la sută, vom depune la dosarul de licenţiere contractul pentru stadionul din Severin”, a precizat Jean Turmacu, directorul general de la Metalul.

O eventuală promovare ar oferi însă timp destul administraţiei publice locale să pună la punct Stadionul „Mircea Chivu”. De altfel, primarul Mihai Stepanescu a declarat în nenumărate rânduri că baza sportivă va fi modernizată continuu, lucru care se vede şi în prezent. Discuţiile pentru instalaţia de nocturnă au demarat de mult, pentru înlocuirea scaunelor se va semna un contract cu o altă firmă decât cea care a adus câteva sute de bucăţi albastre şi e timp suficient şi pentru lucrările necesare la suprafaţa de joc.

Comments

  1. vasi says:

    Primare mai bine investeste in stadion si mai lasane cu promovarea de la anu ca sa putem sa jucam la Resita nu in alta parte.Oricum nu terminam in primele 2.Din play-of sa vezi tu bombe la pariuri la meciurile Resite.Care face pariu cu mine ca Valcea ne ia 6 puncte.Prietenii stiu de ce.