(E) Proiectele de la Marga, realizate cu sprijinul Luminiței Jivan și al lui Ion Mocioalcă!

nicolae beg

Nicolae Beg a finalizat în cei patru ani și jumătate petrecuți în fotoliul de edil-șef o serie întreagă de proiecte, datorită cărora oamenii din comună beneficiază de condiții asemănătoare și poate chiar mai bune decât în unele orașe. Implementarea acestor proiecte li se datorează însă și deputatului PSD Ion Mocioalcă și Luminiței Jivan, directorul cabinetului președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, funcție pe care o ocupă după mai mulți ani petrecuți în Ministerul Dezvoltării.

Asfaltarea străzilor comunale, centrul de zi pentru bătrâni de la Vama Marga, reabilitarea și dotarea Căminului Cultural, centrul de informare turistică, modernizarea iluminatului public, picturile din Biserica Ortodoxă Vama Marga și dotarea acesteia cu mobilier, serviciile complete de salubrizare sau finalizarea lucrărilor la canalizare sunt doar câteva din lucrurile realizate la Marga în ultimii ani. Datorită primarului Beg, sprijinit în toate aceste demersuri de Luminița Jivan și Ion Mocioalcă.

„N-am avut însă niciun ajutor din partea deputatului de colegiu, Valeria Schelean, sau a vreunui liberal. Toate aceste proiecte le-am realizat cu sprijinul conducerii Partidului Social Democrat, în special cu ajutorul președintelui Ion Mocioalcă și a doamnei – viitor parlamentar – Luminița Jivan. Eu personal am sunat-o pe doamna Schelean de câteva ori, am invitat-o la Marga ca să îi prezint problemele cu care ne confruntăm aici, pe Valea Bistrei. Invitațiile nu au fost onorate. E mai ușor să-ți dai cu părerea online sau la TV, mult mai greu să ajuți oamenii care au nevoie”, a declarat primarul Nicolae Beg.

Luminita Jivan