EXCLUSIV. N-am învăţat nimic din lecţia Colectiv. Un club din Reșița, închis din nou pentru nereguli! [UPDATE]

Acţiunea pompierilor a fost una la nivel naţional şi a vizat, cu precădere, obiective de genul discotecilor sau cluburilor, fiind făcută după lăsarea serii. Din păcate, tocmai la Reşiţa pompierii au găsit deschis un club pe care l-au închis la un control anterior din cauza deficienţelor găsite!

În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, în zilele de 11 și 12 noiembrie, inspectoratele județene pentru situații de urgență, în baza dispoziției șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, au efectuat o serie de acțiuni inopinate de verificare la obiective cu afluență de persoane din categoria cluburi și discoteci. La aceste activități în teren, derulate cu precădere, pe timpul nopții, după ora 23.00, au fost angrenați, alături de pompieri (inspectori de prevenire și personal din subunitățile de intervenție) și reprezentanți ai inspectoratelor de poliție și de jandarmi.

Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalațiilor electrice cu defecțiuni/improvizații, neobținerea autorizației de securitate la incendiu, nefuncționarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neactualizarea/neelaborarea actelor de autoritate și evidențelor specifice de apărare împotriva incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/reducerea gabaritului căilor de evacuare, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situațiilor de urgență, neafișarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenției la locul de muncă, precum și neîntocmirea/neactualizarea planului de intervenție la incendiu.

În municipiul Reșița, specialiștii ISU Caraș-Severin au identificat un obiectiv care funcționa, deși în cazul său a fost aplicată, anterior, sancțiunea complementară de oprire a funcționării pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu. În această situație, s-a întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii, fiind sesizate organele abilitate.

Concomitent cu activitățile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat 365 acțiuni de recunoaștere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.

Având în vedere faptul că perioada următoare se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-și petreacă timpul liber în astfel de locații, IGSU recomandă administratorilor/proprietarilor acestor categorii de obiective, următoarele:

  • respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislația in vigoare, pentru aceste categorii de construcții;
  • solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenței tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentației necesare obținerii autorizației de securitate de incendiu;
  • preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea beneficiarilor.

„Activitatea pompierilor salvatori se derulează în sprijinul și pentru cetățean, iar obiectivele prioritare ale instituției noastre sunt orientate spre eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate și responsabilizarea fiecăruia dintre noi”, transmit pompierii militari printr-un comunicat de presă.

UPDATE, ora 13.15

Deşi reporterii Express de Banat au insistat să li se comunice numele firmei sau al localului, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic spune că instituția nu vrea să facă public numele localului în care s-ar putea repeta tragedia de la Colectiv, ci ne poate spune doar că este vorba despre un restaurant. Nici după ce a fost invocat art. 13 al Legii 544/2001 („Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public”), conducerea ISU nu vrea să le spună cititorilor numele restaurantului în care pot arde ca şobolanii oricând…

Sursă foto: IGSU

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/