Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 11.25, la o clădire aflată în renovare a Universității de Științe ale Vieții „Regele Mihai I”, de pe Calea Aradului din Timișoara.
16 pompieri au fost trimiși la fața locului, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere și o autospecială de lucru la înălțime. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o magazie de la parterul clădirii, cu degajări mari de fum în interiorul construcției.
Patru muncitori care se aflau în clădire s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor. Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul a fost localizat, iar echipele de intervenție lucrează în continuare pentru lichidarea focului și evacuarea fumului din clădire. Misiunea este în desfășurare.