Dintre parlamentarii PSD, doar Mocioalcă e sigur de încă un mandat!

Social-democrații din Caraș-Severin își fac săptămâna aceasta ultimele calcule pentru a stabili pe cine trimit în Parlament. La liberali socotelile sunt aproape rezolvate, există o singură necunoscută!

În PSD Caraș-Severin se joacă tare și asta pentru că e îngrămădeală mare pentru un loc pe listele alegerilor parlamentare din decembrie. În patru ani petrecuți în fotoliul de senator, Aurel Duruț n-a reușit să se remarce prin prea multe lucruri bune, e considerat rutinat, ca să nu spunem depășit, astfel că Mocioalcă e gata să trimită pe altcineva în Senat. Duruț și-ar mai dori un mandat, dar e aproape sigur că bătălia se dă între Ioan Crina, Ion Spânu și chiar Tudorița Nicula. La deputați sunt și mai mulți cei care vor să-și facă loc în cărți. Cert este că Ion Mocioalcă tânjește după încă patru ani în care să fie ocrotit de imunitatea parlamentară, dar Ioan Benga are viață grea. Locul doi pe lista pentru Camera Deputaților și-l va disputa cu Luminița Jivan, cu Matei Lupu și Ioan Crina, în condițiile în care acesta din urmă nu va fi opțiunea PSD pentru Senat. Dar sunt destule voci care îl iau în calcul la aceste alegeri, fie pentru Senat, fie pentru Camera Deputaților, pe fostul primar de Teregova, Romulus Damian. Cu șansele cele mai mari rămân însă Benga și Luminița Jivan, șefa de cabinet al prefectului Hurduzeu fiind propunerea unui număr foarte mare de primari care s-ar fi bucurat de sprijinul acesteia în obținerea de finanțări pentru destule proiecte.

În PNL Caraș-Severin e mai degrabă invers. Există oameni propuși pentru Parlament, dar aceștia nu sunt siguri dacă vor să ajungă acolo. E cazul doctorului Jaro Marșalic, propus pentru poziția a doua la Camera Deputaților. În cazul în care acesta va refuza, PNL va miza pe Ioan Cojocariu. Lista pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Valeria Schelean, parlamentarul de Caraș-Severin care se bucură de cea mai bună imagine în rândul electoratului. La Senat, lucrurile sunt clare. Va candida liderul liberal din Caraș-Severin, Marcel Vela.

În PMP nu sunt prea multe socoteli de făcut. E limpede faptul că Ion Tabugan își dorește încă un mandat de deputat, iar la Senat există deocamdată doar varianta Ionuț Popovici.

Guvernul a decis în ședința de guvern de miercuri ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 11 decembrie.