Campionii recordurilor. Doi profesori din Caransebeș fac furori în atletismul masters

Stadion-record-marian

Profesorii de educație fizică Floarea Pascal (Colegiul Național “CD Loga” Caransebeș) și Alexandru Daniel Pascal (Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș) nu se dezmint și stabilesc noi recorduri. Patru într-o singură competiție!

S-a întâmplat la Campionatul Național de Atletism Masters, întrecere desfășurată pe Stadionul Iolanda Balaș din București. Cei doi profesori din Caransebeș, legitimați la Clubul Sportiv Municipal Reșița și coordonați de antrenorul emerit Cristian Dragomir, au obținut cinci medalii și au corectat patru recorduri naționale. Floarea Pascal a câștigat de trei ori aurul la categoria +45 ani, la probele aruncarea ciocanului de 4 kg (27,56 m – record național), aruncarea ciocanului greu de 9 kg (8,91 m – record național) și aruncarea discului de 1 kg (32,35 m). Alexandru-Daniel Pascal a revendicat de două ori aurul la categoria +45 ani, la probele: aruncarea ciocanului de 7,260 kg (40,86 m – record național) și aruncarea ciocanului greu de 16 kg (12,40 m – record național).

“Noi ne pregătim de mult timp pentru competiții, nu este o noutate pregătirea noastră. Ne pregătim, fiindcă ne place. Facem ceva ce ne place. Am făcut sport de performanță înainte și continuăm la altă categorie de vârstă. Ceea ce am făcut în tinerețe, facem și acum, cât ne țin balamalele, cât putem și noi. Participăm la competițiile de masters de când au apărut, din 2000, și de atunci corectăm recorduri, la categoriile +35, +40. Am fost și la Europene și Mondiale, avem și multe titluri și recorduri corectate. Pasiunea noastră pentru sport o insuflăm și elevilor noștri”, ne-a spus profesorul Alexandru Daniel Pascal.

Cei doi profesori de educație fizică din Caransebeş au reprezentat România în mai multe competiții de anvergură, fiind laureați cu aur, argint și bronz la Campionatele Mondiale, Europene și Balcanice, iar acum se pregătesc pentru a reprezenta din nou România la Campionatul Balcanic de Atletism Masters, ce se va desfășura în toamna acestui an, la Belgrad, în Serbia.