Zonă crepusculară postelectorală, în Caraş-Severin

Au fost alegeri într-o comună de prin apropierea Caransebeşului, ca peste tot în Caraș-Severin. Primarul a fost reales. Apoi… urmează o poveste postelectorală.

Consiliul Local s-a constituit în formula 4-4-2-1, respectiv PSD-PNL-PMP-PPUSL. Toate bune și legale până în momentul alegerii viceprimarului, conform ultimului punct de pe ordinea de zi a ședinței de constituire a Consiliului Local. Moment în care primarul și cei patru consilieri aleși pe lista partidului său, PSD, părăsesc sala de ședințe, motivându-și gestul prin dezacordul lor față de alegerea viceprimarului în această ședință, ba chiar mai mult, spunând că Primăria poate fi condusă și fără viceprimar. Lucru care s-a mai întâmplat, pentru o perioadă de timp, și în altă legislatură.

Chiar și în aceste condiții, se putea continua ședința și se putea alege un viceprimar. Numai că aici intervine partea de fabulos a poveştii: secretarul primăriei vrea să părăsească și el ședința! Ca urmare a stăruințelor celorlalți şapte consilieri, doamna secretar rămâne totuşi în sală, dar avertizează însă că nu va contrasemna hotărârea de alegere a viceprimarului! Probabil din cauza temerii față de reacția primarului, care nu fusese de acord cu introducerea, pe ordinea de zi, a acestui punct.

Consilierii rămași se repliază și convoacă, conform legii, o ședință extraordinară, în termenul legal, cu două puncte pe ordinea de zi: alegerea viceprimarului și diverse. Secretarul primăriei se conformează și, peste trei zile, ședința începe promițător, numai că totul nu este ceea ce pare. Deși are cvorum – 7 consilieri din 11 (lipsesc cei 4 care părăsiseră şi ședința de constituire) – neverosimilul continuă, transformându-se în ilegal. După lungi negocieri în care președintele de ședință și secretarul susțineau că este nevoie de două treimi dintre consilierii în funcție (validați), ceea ce ar fi necesitat 8 prezenţi, se acceptă, totuși, ca ședința să aibă loc. Asta după ce secretarul a consultat îndelung și de repetate ori legea, unde scrie că e nevoie de jumătate plus unu. Aceeași tevatură la modul de alegere a viceprimarului. Și din nou, legea, consultată repetat de cel care trebuia să o știe pe de rost, dă dreptate consilierilor prezenți și se trece la vot. Rezultatul primului tur: 5-2.

Neavând niciun candidat majoritatea absolută a voturilor din numărul total, 11, al consilierilor validaţi, cei doi susțin că totul s-a încheiat, turul doi urmând să aibă loc în altă ședință (incredibil, nu-i așa?). Deși legea citită și răscitită spune că turul doi se ține în aceeași ședință, secretarul şi președintele de ședință susțin că un al doilea tur nu ar mai avea rost, întrucât rezultatul va fi același și nu va putea fi ales un viceprimar. După negocieri și insistențe, se organizează și turul doi cu primii doi clasați, care, de fapt, erau și singurii competitori. Rezultatul este același, 5-2. Legea spune că în turul doi este declarat ales cel care a obținut cel mai mare număr de voturi, așa că, în acest caz, consilierul cu 5 voturi ar fi trebuit să fie viceprimar.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Totul ar părea în regulă și se putea pune întrebarea ce rost are povestea. Are, pentru că ea nu se termină cu… legal end. Ci continuă absurd, prin eroul principal secretarul, care afirmă – senin, am putea spune, dacă nu am ține cont de bâlbele continue generate de dorința de a face pe plac primarului, chiar cu încălcarea legii – că va emite hotărârea cu rezultat negativ, adică fără validarea rezultatului votului! Consilierii prezenţi convoacă însă o nouă şedinţă: luni, 4 iulie, ora 17. Însă luni, 4 iulie, la ora 13, domnul secretar anunţă că s-au făcut presiuni asupra sa din partea primarului şi (atenție!) a Prefecturii să nu se prezinte la ședință! Şi astfel, nu se prezintă nici cei 4 de la PSD, nici cei 2 de la PMP!

REZUMAT: a) La ședința de constituire a Consiliului Local, sunt prezenți toți consilierii, primarul și secretarul. Ultimul punct de pe ordinea de zi – alegerea viceprimarului – nu se mai ține, din cauza refuzului secretarului de a participa și de a contrasemna hotărârea. b) La ședința extraordinară convocată de 7 din cei 11 consilieri, secretarul se prezintă, se parcurg punctele de pe ordinea de zi, un consilier are voturile pentru a fi viceprimar, dar, din nou, secretarul hotărăște că legea este altfel și anunță că va emite hotărârea în stilul său, adică cu rezultat negativ. Nimeni nu vede, încă, această hotărâre și nici procesul-verbal al ședinței. c) La convocarea de luni, 4 iulie, se prezintă doar consilierii PNL și consilierul PPU-SL. Lipsesc consilierii PSD, PMP și, bineînțeles, secretarul. Și atunci totul apare ca o poveste absurdă, neverosimilă, într-o țară europeană. Pentru un primar și un secretar, legea este o mare necunoscută și, ca atare, ea poate fi încălcată. Cum și dorința alegătorilor nu este decât un moft pe care îl bagă în seamă doar naivii. Unii consideră amenințările, nerespectarea legii, presiunile ca fiind acțiuni de mare strategie politică, comportamentul lor de epocă feudală distorsionând o nevoie acută de corectitudine și normalitate. Atitudinea lor discreționară induce temere în rândul alegătorilor slabi, dar ei se prezintă la vot, și dispreț între cei onești și puternici, dar aceștia refuză, din neîncredere, să mai voteze. Și atunci apare o „poveste” ca aceasta, care are o asemănare, deloc întâmplătoare, cu comuna Păltiniș.

Cât din această istorioară are… sută la sută legătură cu realitatea, veţi afla tot din Express de Banat. Pentru că Păltinişul nu credem că se află tocmai într-o zonă crepusculară, în care să-şi ducă traiul doar aleşii locali, împreună cu secretarul comunei…

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/