Zilele credinței și culturii încep duminică, 9 mai, în Episcopia Caransebeș

Episcopia Caransebeș organizează ediția a XIV-a a amplei manifestări Zilele credinței și culturii. Acțiunile vor debuta duminică, 9 mai, ocazie cu care Episcopia sărbătorește hramul Catedralei Învierea Domnului.

Sărbătorea liturgică a hramului catedralei va începe la ora 9.30, la care vor participa peste 10 arhierei din întreaga țară, alături de PS Lucian Mic. După Sfânta Liturghie în fața catedralei va avea loc marcarea, în mod simbolic, a Rugii la Oraș, care nu se va desfășura din cauza pandemiei, dar care va reuni, într-o horă a bucuriei câteva perechi de dansatori.

Sărbătoarea va continua în aceeași zi printr-un eveniment cultural-artistic, găzduit în curtea interioară a reședinței episcopale, începând cu ora 16.00. S-au amenajat 150 de locuri, conform normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, astfel că cei prezenți vor putea asista la un concert de quartet de coarde al Filarmonicii Banatul din Timișoara și la cvintetul Anatoly din Brașov, grup care a participat la emisiunea națională Românii au Talent.

Zilele credinței și culturii vor continua până în 10 iunie cu acțiuni culturale menite să reunească iubitorii de poezie în grai bănățean, de teatru, elevii seminariștii și coriștii din zona Caransebeșului.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/