Zero toleranţă în privinţa clădirilor neîngrijite la Anina

Cosiliul Local Anina nu stă la discuţii atunci când vine vorba de suprataxarea clădirilor neîngrijite, mai ales dacă acestea sunt clădiri de patrimoniu! Supraimpozitarea cu 500% este valabilă şi în cazul S.C. ARIS CONSULT INVEST SRL București, companie care deține o suprafață de șapte hectare în mijlocul orașului, terenuri care numără undeva la şase clădiri lăsate în paragină, două dintre acestea fiind monumente istorice, trecute în patrimoniul Ministerului Culturii.

Din luna martie de când aleșii locali de pe raza orașului i-au înștiințat pe reprezentanții firmei din capitală cu privire la termenul-limită până când se pot apuca de „curățenie” vizavi de clădirile-paragină care știrbesc imaginea de ansamblu orașului, asta pentru a evita suprataxarea, lucrurile nu par să se fi schimbat cu nimic. Ba mai mult, compania, care nu își are obiectul de activitate pe raza orașului Anina, a formulat o plângere împotriva HCL nr. 60/26.03.2020 privind majorarea impozitării cu 500%, lucru inadmisibil pentru politicienii aflați la masa decizională care au respins, printr-o nouă HCL, doleanțele S.C. ARIS CONSULT INVEST SRL București.

„În acest caz, noi nu am făcut altceva decât să parcurgem metodologia – adică toți pașii necesari până la aplicarea supraimpozitării. Ei bine, proprietarul terenurilor/clădirilor a avut la dispoziție șase luni să schimbe lucrurile, adică să își îngrijească clădirile. Nu a făcut-o. În schimb, dreptul lor, înainte de a contesta în instanță, este acela de a contesta în Consiliul Local. Drept urmare, au făcut o hârtie prin care au contestat HCL nr.60/26.03.2020 venind cu tot felul de argumente. Astfel, tot prin HCL, noi dăm această respingere a plângerii prealabile formulată de către S.C. ARIS CONSULT INVEST SRL. De ce facem lucrul acesta? Pentru ca în instanță, în cazul în care ne vor acționa, noi să îndeplinim toată metodologia: toți pașii necesari până la supraimpozitarea propriu-zisă.”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, primarul orașului Anina, Gheorghe Românu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Sursa foto principal: libertatea.ro.

CITEŞTE ŞI: Primarul Românu supraimpozitează clădirile şi terenurile neîngrijite cu 500%. Fără echivoc în cazul clădirilor de patrimoniu

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/