Zero interes pentru programul primăriei de reabilitare a clădirilor istorice. Până acum, timișorenii nu au depus niciun dosar

piata traian

La aproximativ două luni de când Primăria Timișoara a lansat programul prin care timișorenii ar putea primi sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice în care locuiesc nu a fost depus niciun dosar. Unul dintre motive este legat de faptul că documentația este stufoasă, iar asociațiile de proprietari ar avea nevoie de consultanță în întocmirea dosarelor. Până acum, primăria nici nu a înființat biroul de reabilitare, nici nu a atras specialiștii care să lucreze în departament. 

Noul program de sprijin pentru asociațiile de proprietari a fost aprobat prin hotărârea consiliului local la mijlocul lunii iunie. Programul are două componente. Pe de o parte, imobilele înscrise individual pe lista monumentelor istorice sau situate în ansambluri istorice vor beneficia de finanțare 100% inițial din partea Primăriei Timișoara – 20% din valoarea lucrărilor eligibile vor fi finanțate sub formă de grant, adică finanțare nerambursabilă acordată de primărie, 80% – sub formă de contribuție financiară, finanțare rambursabilă acordată de autoritatea publică finanțatoare în cadrul programului. Sumele acestea vor putea fi restituite în 10 ani în baza unui contract de ipotecă imobiliară.

Pe de altă parte, imobilele situate în siturile istorice vor beneficia de 50% din valoarea lucrările eligibile sub formă de contribuție financiară rambursabilă. Aceste sume vor putea fi restituite în 10 ani în baza unui contract de finanțare și 50% din valoarea lucrărilor eligibile –contribuție proprie a proprietarilor de apartamente. Sunt eligibile lucrări de reabilitare a fațadelor, schimbare a tâmplăriei la geamuri și reabilitatea acoperișului, inclusiv sistemul pluvial.

„Prin noua organigramă am înființat biroul de reabilitare cartiere istorice și monumente. Acesta este esențial pentru a oferi consultanță proprietarilor de clădiri istorice, pentru a accesa aceste fonduri. Spațiul va fi în Piața Traian, lucrăm la renovarea lui, iar pe de altă parte, atragem specialiști în primărie care să îi ajute pe proprietari. Acest birou este vital pentru că documentația este stufoasă. Tocmai aceasta a fost cauza pentru care în anii anteriori, deși Timișoara avea un semi-program de reabilitare, acesta nu a funcționat. Din păcate, în acest moment, decizia instanței de suspendare a organigramei a blocat funcționalizarea acestui birou, dar suntem încrezători că vom câștiga în apel, iar timișorenii vor intra în număr mare în acest program de reabilitare. Nu a depus nimeni pentru că documentația este foarte stufoasă și e destul de greu pentru o asociație de proprietari să parcurgă toți pașii birocratici și de aceea este absolut esențială funcționalizarea acestui birou unde vor lucra specialiști ca să îi ajute să acceseze acest program.”, a declarat Bogdan Marta, consilierul primarului Dominic Fritz.

Deocamdată, primăria are alocați pentru acest program 1 milion de lei.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/