În luna octombrie a acestui an ar urma să înceapă lucrările de amenajare a cursului râului Bârzava pe sectorul Bocșa-Gătaia-Denta, lucrări care odată finalizate i-ar scăpa de grija inundațiilor pe locuitorii din aceste zone, cele mai afectate în cazul unor calamități.
50 de milioane de euro este costul proiectului „Amenajare complexă râu Bârzava și afluenți pe sectorul Bocșa – Gătaia – Denta, județ Caraș-Severin și județ Timiș”, care, potrivit directorului Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin, ar urma să fie semnat în luna septembrie a acestui an. Finanțarea este asigurată din fonduri europene.

„Lucrarea presupune regularizarea în totalitate a râului Bârzava, presupune consolidări de maluri, presupune realizarea polderului de la Gherteniș, care reprezintă o pungă, o rezervă unde se poate transmite apa în situații delicate din Bârzava pentru a nu crea probleme oamenilor și unităților economice din zonă. Această zonă, Gătaia, rămâne și la ora actuală cea mai fierbinte zonă, dacă vreți, din punctul nostru de vedere, al apelor”, a declarat Titu Bojin.
Lucrările ar putea să înceapă în octombrie, dacă nu vor exista contestații și sunt programate să se încheie în maximum 3 ani.
„În momentul în care vom realiza această lucrare, oamenii din zona vizată nu vor mai fi afectați de inundații”, a dat asigurări directorul ABAB, Titu Bojin.

Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Radu Miruță cere Camerei Deputaților să adopte legea împotriva dezinformării, după ce o ambulanță aflată într-o misiune de salvare a fost atacată de persoane care au crezut într-un clip...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Daria Alexandrescu |
09 August 2026
Siegfried Mureșan atacă PSD în plină criză energetică: „Gălăgie, circ și populism alături de AUR”
Ariana Popescu |
09 August 2026
Comuna Constantin Daicoviciu, polul folclorului autentic din Banat
Ariana Popescu |
09 August 2026
Program special al bacului Moldova Nouă – Usije, cu ocazia Zilelor Orașului Moldova Nouă 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

