„PSD Caraș-Severin chiar are președinte?! Au răsărit doamne Dragnea și domni Dragnea, care au aceleași metode: cu japca, cu amenințări!”

untitled design set 970x90 px

Președintele Pro România, Victor Ponta, a șters pe jos în această seară cu Luminița Jivan, proaspătul lider PSD Caraș-Severin, pe care s-a făcut că nici măcar nu o cunoaște!

Ponta a revenit la Reșița și a anunțat că s-a întâlnit din nou cu mai mulți primari și consilieri locali sau județeni, de la PSD și de la alte partide, care se vor alătura Pro România în preajma alegerilor locale din 2020. Totodată a lovit ca nimeni altcineva în Luminița Jivan, omul căruia Liviu Dragnea i-a încredințat șefia filialei județene PSD după plecarea lui ion Mocioalcă.

Primarii și consilierii nu au voie să schimbe partidul că-și pierd mandatul, iar domnul Dragnea a avut grijă să găsească prin teritoriu tot felul de doamne Dragnea și de domni Dragnea care au aceleași metode: cu japca, cu amenințări, cu bâte, cu tăiat banii! Că sunt în fuste sau pantaloni, tot Dragnea sunt prin teritoriu. Ne-am pricopsit cu vreo 40 de Dragnea mai mici, oameni de care eu n-am auzit, deși pretind că mă pricep la PSD de vreo 20 de ani. Au răsărit toți prin județe și fac același lucru, le taie banii, le taie proiectele, îi dau afară, le dau familiile afară! E un gen de presiune care eu cred că se va întoarce împotriva PSD și îmi pare rău de lucrul ăsta. Nu știu cine e președinte PSD Caraș-Severin. Chiar are președinte?! Dragnea e!”, a afirmat Victor Ponta.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/