Victor Ponta joacă exact ce trebuie! Sorin Grindeanu are alte intenții!

Fostul premier e așteptat la începutul lui septembrie să anunțe oficial intrarea în Pro România, partidul înființat de Daniel Constantin, fostul ministru al agriculturii și fost copreședinte ALDE!

Prezent la Reșița pentru a-și prezenta noul proiect politic, Daniel Constantin a confirmat discuțiile foarte avansate cu Victor Ponta și așteaptă ca acesta să-și prezinte public opțiunea la începutul lunii septembrie. Fondatorul Pro România a refuzat să spună dacă Ponta joacă la două capete, așteptând să vadă dacă e posibilă debarcarea lui Liviu Dragnea de la șefia PSD, dar a lăsat să se înțeleagă faptul că fostul premier e foarte aproape de a i se alătura.

„Am o relație foarte bună cu Victor Ponta. La începutul lunii septembrie cred că își va anunța viitorii pași politici. Victor Ponta joacă ce trebuie. Victor Ponta e un prim-ministru care a implementat foarte bine un program de guvernare și peste tot în țară e mai mult decât apreciat”, a spus Daniel Constantin, care nu vede niciun fel de problemă în dosarele penale care îl vizează pe Ponta.

Și cum odată cu Victor Ponta a fost exclus din PSD și fostul premier Sorin Grindeanu, în discuție a intrat și acesta din urmă. Daniel Constantin și l-ar dori în Pro România, numai că Grindeanu ar avea alte planuri politice. „Am fost un susținător al domnului Grindeanu când s-a pus problema schimbării sale. Dânsul și-a manifestat însă intenția de a reforma PSD-ul din interior. Dacă își va schimba intențiile, cu siguranță putem să discutăm”, a comentat Constantin.

 

Foto: Aktual24

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/