Viceprimarul Timișoarei îl pune pe șeful CJT să se uite în ograda lui: „Apropo, cum stăm cu castelul Huniade, singurul obiectiv major asumat de CJT pentru titlul de Capitală a Culturii?”

Viceprimarul Ruben Lațcău îi răspunde președintelui CJ Timiș care a avertizat că nedeblocarea situației TM 2023 ar putea duce la pierderea titlului de capitală culturală europeană. Lațcău respinge această probabilitate, în schimb îl întreabă pe Alin Nica „cum stăm cu Castelul Huniade, singurul obiectiv major pe care și l-a asumat consiliul județean” pentru acest titlu. 

„Este jenant că se folosește de locul lui în juriul capitalelor, job part-time pentru care câștigă 27.500 euro anual, pentru a face jocuri politice (de Dâmbovița, nu de Bega), semănând neîncredere în restartul proiectului capitalei culturale. FALS! Timișoara nu pierde titlul de Capitală Culturală, cum susține dl. Nica. FALS! Nu este nicio ședință de urgență cu Comisia Europeană, așa cum susține dl. Nica. Ședința era planificată de câteva săptămâni, în pregătirea vizitei de monitorizare, care se va întâmpla în iunie. Pentru a debloca proiectul, care a fost adus într-o stare de conflict și comă sub administrația liberală, administrația Fritz a plătit deja 250.000 lei către asociație. A adus la zi plățile Casei de Cultură pentru proiectele culturale.”, spune viceprimarul Ruben Lațcău.

Lațcău mai argumentează și prin faptul că Primăria Timișoara a înființat un nou centru de proiecte prin care vor fi finanțate cu 5 milioane de lei proiecte culturale, anul acesta.

Reacția lui Lațcău vine după ce președintele CJ Timiș, Alin Nica, a atras miercuri atenția căTimișoara riscă să piardă titlul de Capitală Europeană a Culturii, principala problemă fiind subfinanțarea proiectelor asumate prin acest titlu.

CITEȘTE ȘI: Alin Nica: „Timișoara riscă să piardă titlul de Capitală Europeană a Culturii. Nu este doar un joc de cuvinte, este o amenințare serioasă”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/