Viceprimarul liberal al Primăriei Timișoara insistă ca administrarea cimitirelor din oraș să fie scoasă la licitație, după ce a vizitat patru dintre acestea și s-a declarat dezamăgit de ce a văzut. Pe de altă parte, cei din administrația cimitirelor se confruntă cu o creștere semnificativă a activității, în principal din cauza pandemiei de Covid-19.
De săptămâna trecută, viceprimarul Cosmin Tabără a dat dispoziție administrațiilor cimitirelor să pregătească spațiile pentru vizitatori, având în vedere Ziua Morților, să se asigure că cișmelele sunt funcționale, că este curățenie și că oamenii au la dispoziție recipiente în care să își poată arunca deșeurile. Luni, Tabără a fost să verifice cum s-au lucrurile.
„Am vizitat cimitirele din Calea Șagului, Rusu Șireanu, Calea Buziașului, Calea Lipovei. Ca să fiu foarte sincer, la prima vedere am avut o dezamăgire, dar după ce am stat de vorbă și cu câțiva cetățeni, ca să înțeleg și părerea lor, aceștia mi-au spus că e mai bine decât în alți ani. Mă bucur că au simțit o îmbunătățire, dar pe de altă parte îmi doresc să fie mai bine. Știu că cei din administrația cimitirelor se confruntă acum cu o creștere semnificativă a activității, în principal din cauza pandemiei, în Calea Buziașului, unde media era de 50 de înmormântări, acum s-a ajuns la peste 80. Îmi pare sincer rău că nu am făcut mai mult până acum, dar le promit timișorenilor că voi continua să monitorizez activitatea în direcția asta și că trendul va fi pozitiv.”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.
Liberalul insistă, în context, ca administrarea cimitirelor să fie scoasă la licitație.
„Din cauza lipsei de implicare și a metodelor de lucru, în urmă cu câteva luni am reziliat contractele cu societatea care administra cimitirele din Șagului și Rusu Șirianu. Consider că un caiet de sarcini bine făcut, un contract urmărit așa cum trebuie vor duce la îmbunătățirea condițiilor din cimitire. Preluarea administrării cimitirelor de către PMT înseamnă centralizarea serviciului, costuri mari, angajarea a câtorva zeci sau poate peste 100 persoane. Da, doar societatea care administrează cimitirele din Calea Aradului și Stuparilor are peste 50 angajați! Cred că externalizarea serviciilor este o soluție pentru a descongestiona aparatul primăriei, dar pe de altă parte, urmărirea contractelor este o obligație a PMT.”, a mai spus viceprimarul.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii militari au fost solicitați, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Alina Dragomir |
27 January 2026
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Roxana Bălan |
01 February 2026
Dani Stanciu |
01 February 2026
Instanța supremă i-a închis gura lui Romeo Dunca! Daune morale pentru judecătorul Ciasc!
Adriana Baghiu |
01 February 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

