Dezbatere despre majorarea facturilor timișorenilor la căldură cu un singur participant: „Oamenii-s la cimitir”

Dezinteres din partea timișorenilor, dar și a consilierilor locali de a-și exprima punctul de vedere cu privire la majorarea facturilor la căldură și apă caldă. O singură persoană a participat la dezbaterea publică organizată luni seara de către Primăria Timișoara pe marginea proiectului de hotărâre referitor la creșterea prețului gigacaloriei.

Primăria Timișoara a pregătit un proiect de hotărâre care prevede triplarea facturilor abonaților Colterm, însă edilul-șef anunța că va propune în consiliul local dublarea lor. Luni seara, reprezentanții primăriei au organizat și o dezbatere publică pe marginea acestui proiect, însă și-a manifestat intenția de a-și exprima punctul de vedere o singură persoană. Este vorba de Petru Olariu, președintele Federației Asociațiilor de Locatari din Timișoara (FALT), cel care a și reușit să blocheze, în plenul de săptămâna trecută al consiliului local, votarea proiectului de hotărâre, solicitând organizarea unei dezbateri publice.

Îmi pare rău că astăzi, când întreg Banatul celebrează Ziua Morților, Primăria Timișoara face această dezbatere. Vedeți că nu s-au înscris oameni, poate că trebuia să o lăsăm pe mâine. Sunt un susținător al Coltermului și al sistemului centralizat, dar dacă astfel de majorări se fac, că sunt corecte, că nu sunt corecte, populația nu va putea să suporte aceste prețuri. Și azi am trecut prin oraș și am văzut oameni care își puneau centrală. Am primit zilele trecute telefoane că oamenii își pun centrale. Mie mi-e frică că în vară debranșările vor fi așa de mari, că tot ce investim nu știu dacă este cu succes, pentru că nu o să avem clienți. Trebuie făcute niște analize foarte serioase. Tot timpul gigacaloria s-a mărit în primăvară ca oamenii până în toamnă să poate să asigure alt sistem dacă nu mai doresc”, a afirmat Petru Olariu, în timpul dezbaterii publice organizate online.

Reprezentantul Primăriei Timișoara care a moderat dezbaterea publică a anunțat, la finalul întrebărilor puse de Petru Olariu, că doar dânsul și-a manifestat intenția de a participa. „Oamenii-s la cimitir acum”, i-a replicat președintele FALT.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În final, cel mai probabil prețul pe care Consiliul Local Timișoara îl va vota nu va fi prețul total. Un cost de 851 lei, de exemplu, oricum înseamnă în acest moment o creștere de trei ori a gigacaloriei. Și atunci cel mai probabil consiliul local va găsi o soluție interimară. Nu vom ajunge pe această valoare maximală. Va fi foarte important ca săptămâna aceasta să aprobăm acest proiect, să găsim o formulă care să fie transparentă și acceptabilă și suportabilă în primul rând de populație, dar una care să țină cont și de costurile foarte mari de producție ale Coltermului, ca să ne putem asigura cumva viabilitatea economică peste această iarnă”, a explicat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

La dezbaterea publică nu a participat niciun consilier local de la PNL, PSD sau Pro România, motiv pentru care viceprimarul Lațcău nu a ratat ocazia de a-i ataca pe aceștia pentru dezinteresul de care au dat dovadă.

Vreau să constat cu amărăciune că niciunul dintre consilierii locali din grupul PNL, PSD și Pro România nu sunt prezenți, deși au fost foarte interesați de acest subiect în ședință sau prin declarații publice. Ei au cerut în repetate rânduri amânarea și organizarea de dezbateri pe acest subiect, nu sunt prezenți azi aici în această discuție, deși această dezbatere a fost anunțată de marți. Vedem în realitate care este interesul unora dintre consilierii noștri locali pe acest subiect. Atunci când nu mai este vorba de a face declarații spectaculoase sau spectacol în consiliul local, când este vorba de a discuta aplicat și pe cifre, aceștia din păcate sunt dispăruți și au alte preocupări. Noi rămânem preocupați de această problemă stringentă și esențială a termoficării. Trebuie să găsim soluții și suntem încrezători că vom putea să ajungem și la un sprijin guvernamental”, a mai precizat Ruben Lațcău.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/