Viceprimarul Crina în dilemă: Primăria sau Consiliul Judeţean?!

Edilul Reșiței spune că până la finele acestei săptămâni va lua o decizie cu privire la viitorul său politic!

Situaţia actuală pentru PSD Caraş-Severin nu este foarte roz, perioadă în care oamenii partidului au parte de dosar după dosar, aşa că a devenit o adevărată provocare pentru partid în a-şi nominaliza candidaţii pentru principalele posturi elective din judeţ. Iar cele mai importante sunt cele din fruntea Consiliului Judeţean şi a primăriei municipiului reşedinţă de judeţ. Dacă pentru şefia CJ se vehiculează deja ceva nume, deşi pe sondaje niciunul dintre cei luaţi în calcul nu stă foarte bine, pentru Primăria Reşiţa singurul candidat cu şansă ar fi actualul viceprimar Ioan Crina. Doar că acesta este foarte bine plasat şi în sondajul judeţean, aşa că lui Crina nu-i e deloc ușor să se hotărască. Mai mult decât atât, Crina nu ar dori să se implice prea mult, fiind interesat mai degrabă să rămână în umbră, pentru a nu-i fi afectată viaţa privată.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin l-ar încânta totuși ceva mai mult decât cea de primar al Reşiţei, chiar dacă Liviu Dragnea îl sună săptămânal să-l convingă că PSD-ul nu ar trebui să piardă Primăria Reşiţa. Și asta, deoarece Crina ar fi singurul social-democrat cu șanse mari, celelalte propuneri ale social-democraţilor nereuşind să se apropie în sondaje de scorul actualului viceprimar.

„Nu ştiu încă ce decizie voi lua, dar până la finele acestei săptămâni voi lua o decizie şi vă voi anunţa”, a fost tot ce a dorit să ne declare Ioan Crina. Cel mai probabil, Ioan Crina va apărea pe ambele liste, și la Consiliul Judeţean, şi la Primăria Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/