Veste bună pentru elevi. Începe reabilitarea unei școli situate în centrul Timișoarei

Pe rând, autoritățile locale încep să reabiliteze clădirile școlilor din Timișoara, multe, cu mare nevoie de modernizare. S-a făcut un pas important pentru a aduce într-o stare mai bună și clădirea fostului Liceul „Ion Mincu”, unde actualmente învață mai multe clase care aparțin de Liceul „Nikolaus Lenau”, cu predare în limba germană.

Primăria a semnat recent contractul pentru serviciile de proiectare complete pentru clădirea de pe strada Gheorghe Lazăr. Concret, este vorba de realizarea expertizei, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, precum și pentru întocmirea proiectului tehnic. Contractul are o durată de execuție de 120 de zile și o valoare totală de 180.700 de lei, fără TVA inclus. Firma care se va ocupa de toate aceste documente este Bau Proiect SRL, cu sediul în Timișoara.

Din toamna lui 2018, în clădirea fostului Liceu „Ion Mincu (de arhitectură) au fost mutate 23 de clase ale Liceului „Nikolaus Lenau”. La finalul anului 2017, liceul de arhitectură a fost desființat, iar, la vremea respectivă, decizia a fost una controversată, spre nemulțumirea elevilor, a părinților și a cadrelor didactice. Clasele de gimnaziu au fost mutate la Școala Generală nr. 24, iar cele de liceu au fost repartizet la Liceul de Arte Plastice (arhitectura), la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” (profilul tehnologic) și la Colegiul Tehnic de Vest (profilul construcții).

Mai trebuie spus că pentru Liceul „Nikolaus Lenau”, primăria va ridica primul corp nou de școală din oraș, ridicat după 1989. Noul corp va fi în zona străzii Oituz. Deși piatra de temelie s-a pus în septembrie, șantierul a fost încetinit după ce s-au găsit în sol vestigii arheologice.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/