Vela intră în competiție cu marile orașe europene. WI-FI în noile autobuze din Caransebeș!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Călătorii vor urca în premieră în autobuze pe data de luni, 4 aprilie. Iar autoritățile din Caransebeș vor să demonstreze în acest fel că pot fi prestate servicii aproape gratuite în autobuze de ultimă generație.

Astfel, cetățenii vor putea apela la serviciile Transal Urbis pentru a ajunge în toate punctele dorite din orașul de pe Timiș și Sebeș. Autobuzele vor fi la cele mai înalte standarde europene pentru a-i oferi cetățeanului tot confortul de care are nevoie. Noile mijloace de transport în comun vor circula pe mai multe trasee, inclusiv Valea Cenchii sau Teiuș, potrivit edilului-șef, Marcel Vela.

„Va fi o lună experimentală, astfel încât cetățenii să vină cu sugestii, care vor fi centralizate și vor fi abordate într-un plan de măsuri care va fi implementat începând cu 1 mai. Primăria va acorda facilități aproape tuturor categoriilor de călători: de la elevi, studenți, pensionari, persoane cu handicap până la funcționari publici, persoane angajate în sistemul de sănătate sau persoane care, calculând pe membru de familie, au venitul mai mic decât salariul minim pe economie. Toți acești călători se pot informa la Serviciul Transal Urbis, care le va pune la dispoziție cartele de călătorie gratuite. Cei care nu se încadrează în regulamentul prevăzut de Hotărârea Consiliului Local sunt poate avocații sau oamenii de afaceri, care nu vor circula, poate, cu autobuzul”, a menționat primarul Marcel Vela.

Regulamentul aprobat de către consilierii locali în ședința de lucru mai prevede ca biletul pentru o călătorie să fie 2 lei, un abonament pentru toate liniile să fie 50 de lei pe lună sau 30 de lei pentru jumătate de lună. Cele patru autobuze vor efectua în jur de 15.000 de km pe lună și vor fi prevăzute cu camere video pentru siguranța cetățeanului și cu sistem de wireless, pentru a putea accesa internetul în timpul călătoriei. În plus, vor avea GPS pentru a ști exact în ce stație se află călătorul și dacă se respectă programul de transport.

CITEȘTE ȘI:

Au ajuns autobuzele la Caransebeș! Sunt așteptate și microbuzele, pentru ca de la jumătatea lui martie să intre în circulație

promovare banner maxagro

 

 

 

 

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/