USR și PNL, într-o relație complicată. Fritz: „De mult nu se mai poate vorbi despre iubire”

fritz si nica

Parteneriatul dintre PNL și USR se deteriorează tot mai mult și la Consiliul Județean Timiș. De la începutul anului, Executivul Nica a avut parte de o susținere la limită în cazul a cel puțin două proiecte importante. 

Că liberalii și USR-iștii nu se mai înțeleg nici la nivel local, nici la nivel județean, nu este neapărat o noutate. În primul an de după alegerile din 2020, primarul Dominic Fritz și președintele CJT Alin Nica au avut o serie de declarații contradictorii pe teme precum migranții, carantinarea Timișoarei, Colterm sau proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Anul trecut, lucrurile s-au deteriorat mai cu seamă la CL Timișoara. În timp, disensiuni au apărut și în CJ Timiș. Anul trecut, partenerii de coaliție se acuzau de incompetență și lingușeli, după ce liberalii se lăudau cu o investiție de 1,6 milioane de lei, reparații la Bastionul Maria Theresia, în contextul TM2023. De la începutul anului, la CJT au fost contre pe cel puțin două teme: împărțirea banilor către primării și selecția proiectelor culturale cu finanțare prin TimCultura.

Într-o declarație pentru expressdebanat.ro, primarul Timișoarei Dominic Fritz, președintele USR Timiș, a explicat cum definește relația din prezent dintre USR și PNL la nivel local și județean.

fritz

„Despre iubire, cred că de mult nu se mai poate vorbi, suntem două partide diferite, cu două viziuni diferite pentru România și cred că ancorat într-un fel diferit în realitatea și locală. Eu cred că și la nivel județean USR își afirmă valorile și insistă ca lucrurile să se întâmple corect și acolo unde sunt proiecte care nu sunt corecte, cum de exemplu era acel proiect cu împărțeala ciudată pentru banii de cultură, acolo colegii își ridică vocea sau nu votează. Dar în continuare, și în Timișoara, și în județul Timiș, noi suntem interesați de o colaborare constructivă, în beneficiul cetățenilor, cu orice fel de partid. Întotdeauna se caută vinovații altundeva, eu cred că de la început oferta noastră de parteneriat s-a bazat pe bună credință, dar și pe o așteptare să nu fim tratați ca o anexă, ci ca un partener adevărat.”, a declarat Dominic Fritz.

La rândul lor, liberalii îi acuză pe USR-iști de un pact politic neasumat cu PSD.

„Nu aș pune această dezbatere încinsă strict ca o acțiune definitivă în relațiile dintre PNL și USR. Sigur, mai avem și divergențe uneori, dar per ansamblu eu sunt mulțumit de colaborarea dintre PNL și USR de la consiliul județean. Nu pot spune același lucru despre colaborarea de la Primăria Timișoara unde e o altă conjunctură și o altă alianță de facto în CL, mă refer la USR și PSD.”, a declarat Alin Nica, președintele CJT.

nica

Despre relația dintre USR și PSD, Dominic Fritz spune că este una sinceră, explicată astfel: „Acolo unde nu suntem de acord nu ne ascundem această părere și nu ne ferim, eu nu mă feresc să critic PSD pentru politica absolut dezastruoasă mai ales la nivel național, dar, în același timp, asta nu înseamnă că nu putem colabora punctual pentru obiective care sunt de importanță strategică pentru oraș.”

Dominic Fritz a lansat și o „săgeată”. Țința: Alin Nica.

„Noi suntem în contact, atunci când sunt probleme importante de discutat, le discutăm. Avem și diferențele noastre pe care ni le și spunem atât în întâlniri separate, cât și în public. Eu înțeleg că e greu pentru domnul Nica, situația la PNL e una dificilă, partidul la nivelul național și la nivel local e scindat în mai multe facțiuni, uneori e greu să știi exact cu cine negociezi o chestie pentru că de fapt trei alte facțiuni fac altceva decât ceea ce este negociat și mi-e clar că această situație nu va fi una mai simplă cu cât se apropie alegerile, dar eu urmăresc aceste evoluții fără bucurie pentru că eu cred că Timișul și Timișoara au nevoie de partide mature, puternice și în sensul ăsta am doar gânduri bune și pentru PNL.”, a mai spus primarul Timișoarei.

Există un singur lucru care a rămas neschimbat după alegerile din 2020: oamenii pe care PNL și USR i-au negociat pentru ocuparea funcțiilor de conducere din primărie, respectiv CJT. Este vorba de numirea liberalului Cosmin Tabără în funcția de viceprimar în administrația Fritz și de cea a USR-istului Cristian Moș – vicepreședinte în administrația Nica.

CITEȘTE ȘI: Simonis (PSD) se vrea părintele „Grupului de la Timiș”, pe modelul celui celebru de la Cluj

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/