Deputatul Cătălin Drulă, candidat al USR PLUS Timiș pentru încă un mandat în Parlamentul României, îi atacă pe liberalii cu care poartă negocieri pe plan județean și spune despre aceștia că au fost „un pic descumpăniți” pentru că negocierile post-locale au debutat cu discuții despre proiecte, ci nu despre împărțirea posturilor.
A mai rămas o singură zi până când USR PLUS și PNL vor finaliza, în Timiș, discuțiile cu privire la alianța pe care urmează să o parafeze la nivel local și județean, după scrutinul din 27 septembrie. În weekend și săptămâna viitoare urmează să aibă loc și ceremoniile de învestitură în funcții a noilor aleși.
Miercuri, Alin Nica a lansat public o invitație celor de la USR, în care le propunea acestora să aibă discuții comune și cu privire la proiectele care vizează județul și care au nevoie de sprijinul viitorilor parlamentari. „Noi suntem deja în întâlniri, știu unde să ne găsească, nu avem nevoie de invitații formale ca la nuntă”, i-a răspuns deputatul Cătălin Drulă.
În context, parlamentarul a adăugat despre negocierile care au loc după alegerile locale că: „Prima întâlnire în acest format inedit pentru noi, 9 oameni de la USR și 9 oameni de la PNL, noi cei de la USR PLUS am început-o cu o discuție despre proiecte. Un pic au fost descumpăniți cei de la PNL, dar este important să discutăm despre proiecte, că până la urmă nu lăsăm în spatele nostru majorități și posturi, ci lăsăm lucruri concrete pentru oameni. (…) Poate în alte negocieri la care au participat alte dăți s-a început cu alte lucruri, poate cu funcții, poate cu discuții despre posturi. Noi am început discuția cu o listă de proiecte concrete și am vrut să ne asigurăm că avem o viziune comună și achiesăm la același lucru”, a spus Drulă.
USR PLUS Timiș a depus, miercuri, candidaturile pentru Parlamentul României. Raoul Trifan și Dan Reșitnec sunt primii doi candidați la Senat, iar la Camera Deputaților lista este deschisă de Cătălin Drulă, urmat de Daniel Toda, Nicu Fălcoi și Kinga Târlea.