Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa lansează un nou program de studii pentru anul universitar 2020-2021

Oportunitate pentru absolvenții de liceu cu sau fără diplomă de Bacalaureat. Universitatea reșițeană își completează oferta de studii prin lansarea, începând cu anul universitar 2020-2021, a programului „Tehnician Operator Mașini cu Comandă Numerică”.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, în calitate de partener 2, alături de Universitatea de Vest din Timișoara (beneficiar), Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (partener 1) și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (partener 3), implementează proiectul „Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative – POCU/320/6/21/121030”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității și eficienței învățământului universitar terțiar și non-academic tehnic, în acord cu cerințele mediului socio-economic, prin implementarea unui sistem integrat de programe și oferte educaționale inovative, proceduri și instrumente de asigurare a calității, dezvoltat prin colaborare între universități și angajatori și dedicat formării pedagogice a cadrelor didactice și dezvoltării competențelor profesionale și socio-emoționale ale studenților și cursanților.

Programul „Tehnician Operator Mașini cu Comandă Numerică” adresat absolvenților de liceu cu sau fără diplomă de Bacalaureat este un program de studii de nivel 5 (școală postliceală), cu o durată de un an, fiind organizat în cadrul Colegiului Terțiar Nonuniversitar „Eftimie Murgu”, structură a universității reșițene.

În urma evaluării externe desfășurate în luna decembrie 2019, programul „Tehnician Operator Mașini cu Comandă Numerică” și Colegiul Terțiar Nonuniversitar „Eftimie Murgu” au primit autorizarea de funcționare de la Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar.

De reținut este faptul că prima generație de cursanți va beneficia de formare în regim fără taxă, costurile aferente derulării programului fiind asigurate prin proiectul POCU 121030 „Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative”.

Programul răspunde nevoii companiilor din regiune de a angaja tehnicieni în domeniul prelucrărilor pe mașini cu comandă numerică.

Sursa foto: corporactive.ro.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/