Un nou traseu al viitoarei autostrăzi Timișoara-Moravița, în analiză. CJT: „Zeci de familii din Moșnița și Bucovăț sunt salvate”

Consiliul Județean Timiș anunță că traseul viitoarei autostrăzi Timișoara-Moravița va fi încă o dată analizat, după ce au existat reclamații ale mai multor localități pe raza cărora ar fi urmat să treacă această șosea. Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, spune că o decizie va fi luată la finalul lunii aprilie. 

Varianta de traseu 5 anunțată de ministrul Transporturilor a fost contestată de Consiliul Județean Timiș și de primarii localităților Bucovăț și Moșnița Nouă, care spuneau că viitoarea șosea ar urma să treacă direct prin casele oamenilor.

„CNAIR și societatea Search Corporation, în urma unei ședințe desfășurate la Consiliul Județean Timiș pe data de 08 aprilie, a trimis spre analiză un nou traseu care ține cont de realitatea din teren și nu mai afectează sute de gospodării. Pentru a susține noul traseu care să întrunească cerințele tuturor UAT-urilor impactate, am convenit ca până la sfârșitul lunii aprilie să fie trimise către proiectant toate posibilele constrângeri identificate pe noul traseu propus. Mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat demersului de rectificare a traseului inițial, datorită efortului nostru comun, zeci de familii din Moșnița și Bucovăț sunt salvate. În imagine puteți vedea noul traseu care întrunește în proporție de peste 90% doleanțele comunelor impactate de proiectul autostrăzii.”, a transmis Alexandru Proteasa.

Varianta aprobată inițial de Ministerul Transporturilor propunea o rută care se desprinde din A1 în zona Remetea Mare, continuă în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc, unde ar fi urmat să fie realizat un drum de legătură cu această centură. De acolo, traseul mergea spre sud, pe ruta Jebel-Opatița-Stamora Germană-Moravița, până la granița cu Serbia.

O a doua fază a studiului de fezabilitate pentru viitoarea autostradă implică investigațiile detaliate de teren, anunța la acea vreme ministrul Cătălin Drulă, respectiv studiile geotehnic, arheologic, topografic, mediu, etapă care ar urma să fie gata în primăvara anului viitor.

CITEȘTE ȘI: Culoarul ales al autostrăzii Timișoara-Belgrad, contestat încă o dată de CJT. Proteasa: „Noi vrem să ducem traseul pe varianta viabilă și sănătoasă”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/