Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș anunță că un focar de coronavirus a fost închis, dar a fost descoperit altul, la Spitalul Județean. Astfel, în total sunt monitorizate tot 16 focare.
Conform autorităților, nouă persoane din cadrul Secției de Urologie a Spitalului Județean au fost depistate pozitiv.
Este cel de-al treilea focar cu care reprezentanții unității sanitare s-au confruntat în ultima perioadă.
La începutul lunii august a existat o situație similară după ce în jur de de 20 de pacienți și asistente, de la Clinica de Chirurgie Vasculară, au contactat SARS-CoV-2.
Conform datelor raportate în 15 octombrie, în cel mai mare spital din vestul țării au fost identificate alte 10 îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale din Secția de Politraumatologie. Ulterior au mai fost depistate nouă persoane, iar totalul a ajuns la 19.
În total, sub supraveghere se află 16 focare de COVID-19, deoarece unul, descoperit la o firmă din Timișoara a fost stins.
Pe listă au mai rămas: Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Timișoara (8 cazuri), Penitenciarul Timișoara (136 de cazuri), Universitatea de Vest (5 cazuri), Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice din Buziaș, cu 14 cazuri pozitive, Spitalul de Psihiatrie Jebel (19 cazuri), SCM Timișoara (11 persoane), Centrul de Recuperare din Găvojdia (117 cazuri), Centru de Îngrijiri pentru Persoane Vârstnice din Bacova (9 cazuri), OncoHelp Timișoara (39 de cazuri), Club Sportiv Ghiroda (10 cazuri), Centrul de Plasament pentru Copiii cu Dizabilități Recaș (4 cazuri) și Centrul pentru Persoane Vârstnice din Bacova (18 cazuri), Creșa nr.2 Cosânziana din Timișoara (3 cazuri) și Centrul pentru Persoane cu Handicap Ciacova (9 cazuri).
În ultimele 24 de ore au fost finalizate 87 de anchete epidemiologice, iar în curs de desfășurare mai sunt 231.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Oravița s-a gătit de sărbătoare și este mai animată ca oricând. Străzile și clădirile au fost frumos decorate, la fel și vitrinele magazinelor. În aer plutește atmosfera de sărbătoare,...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Roxana Bălan |
05 December 2025
Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs la Topleț
Ioana Toma |
05 December 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
FOTO. Nuielușele de Moș Nicolae, vedetele zilei în Timișoara
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

