Un bărbat rănit grav în urma unui accident de circulație produs aproape de Caransebeș

Lipsa de experiență a dus la producerea unui grav accident rutier pe DN 68, Caransebeș-Oțelu Roșu, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Ajunși la fața locului, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au stabilit că un tânăr de 19 ani, din Marga, a condus un autoturism din direcția Caransebeș spre Oțelu Roșu, pe un sector de drum în aliniament, iar la ieșirea din satul Iaz nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul care circula regulamentar în fața sa și care era condus de o femeie de 24 de ani, din Caransebeș, intrând în coliziune față-spate cu acesta.

În urma producerii accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerului pe locul din dreapta-față, un bărbat de 49 de ani, din Marga, care a fost transportat la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/