La finalul lunii august se dă startul uneia dintre cele mai importante competiții sportive de ciclism din țara noastră: Turul României. Anul acesta se aliniază la start 16 echipe din zece țări: Italia, SUA, Germania, Polonia, Kazakhstan, Republica Cehă, Serbia, Kuwait, Slovacia și România, printre care se numără o echipă procontinentală, 12 continentale și trei naționale.
Evenimentul începe pe data de 30 august la Timișoara, cu prezentarea echipelor, și se termină în data de 5 septembrie la București. Traseul din acest an numără peste 800 de km și trece prin orașe precum Lugoj, Hunedoara, Deva, Orăștie, Sebeș, Sibiu, Agnita, Făgăraș, Râșnov, Brașov, Ploiești.
CITEȘTE ȘI: Turul României, pregătit de start! „Pentru noi este locomotiva ciclismului românesc”
Organizatorul competiției, Federația Română de Ciclism, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Auchan Retail România, sunt bucuroși să ofere iubitorilor ciclismului un eveniment la standardele Uniunii Cicliste Internaționale și așteaptă pe traseul turului, în punctele de start și de finish, cât mai mulți suporteri care să-i încurajeze pe cicliști, cu respectarea măsurilor de securitate sanitare specifice acestei perioade. De asemenea, cicliștii amatori sunt așteptați și la cursele adiacente dedicate acestora: trei curse de copii organizate la Timișoara, Deva și București și renumita competiție King of the Mountain care va avea loc la Păltiniș.
CITEȘTE ȘI: Amatorii mari și mici se pot întrece la Turul României! Au fost pregătite o serie de competiții conexe
Etape, traseu și program
Ediția din acest an include o etapă de contratimp individual, patru etape de fond și o etapă tip circuit acestea desfășurându-se după următorul program:
Prolog Timișoara. Marți, 31 august
Contratimp individual, 4 kilometri
Start: 18:00 – Parcare Universitatea de Vest
Finish: 20:00 – Parcare Universitatea de Vest
Ceremonia de premiere: 20:20 – Parcare Universitatea de Vest
Teaseu: Parcare Universitatea de Vest – Bulevardul Vasile Pârvan – întoarcere pasajul Michelangelo – Bulevardul Vasile Pârvan – podul Mihai Viteazul – Strada 20 Decembrie 1989 – Piața Iancu Huniade – Bulevardul I.C. Brătianu – întoarcere la sensul giratoriu –Bulevardul. I.C. Brătianu – Piața Iancu Huniade – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul C.D. Loga –Bulevardul Regele Ferdinand I – podul Mihai Viteazul – Bulevardul Vasile Pârvan – Parcare Universitate Vest.
Etapa 1. Miercuri, 01 Septembrie 2021
Fond, Timișoara – Deva, 201 kilometri
Start Festiv: 12:00 – Stadionul Dan Păltinișanu, Timișoara
Finish: 17:00 – Bulevardul 22 Decembrie, Deva
Ceremonia de premiere: 17.20 Bulevardul 22 Decembrie, Deva
Traseu: Traseu Timișoara – Albina – Racovița – Lugoj – Jena – Iaz – Valea Bistrei – Bucova – Sarmisegetuza – Hațeg – Hunedoara – Cristur – Deva
Etapa 2. Joi, 02 Septembrie 2021
Fond, Deva – Păltiniș, 155 kilometri
Start Festiv: 12:00 – Bulevardul 22 Decembrie, Deva
Finish: 16:30 – Arena Platoș, Păltiniș
Ceremonia de premiere: 16:50 – Arena Platoș, Păltiniș
Traseu: Traseu Deva – Orăștie – Sebeș – Căpâlna – Dobra – Jina – Apoldu de Jos – Săliște – Orlat – Gura Râului – Păltiniș
Etapa 3. Vineri, 03 Septembrie 2021
Fond, Sibiu – Poiana Brașov, 187 kilometri
Start Festiv: 11:00 – Piața Mare, Sibiu
Finish: 16:00 – Poiana Brașov
Ceremonia de premiere: 16:20 – Poiana Brașov
Traseu: Sibiu – Agnita – Dealu Frumos – Făgăraș – Codlea – Cristian – Râșnov – Poiana Brașov
Etapa 4. Sâmbătă, 04 Septembrie 2021
Fond, Brașov- București, 159 kilometri
Start Festiv: 12:00 – Auchan Supermarket, Str. Zaharia Stancu nr.1, Coresi Shopping Resort Brașov
Finish: 15:30: Alveola Kiseleff, București
Ceremonia de premiere: 16:00 – Alveola Kiseleff, București
Traseu: Brașov – Bușteni – Sinaia – Comarnic – Ploiești – Otopeni – București
Etapa 5. Duminică, 05 Septembrie 2021
Fond (Circuit), București, 116 kilometri
Start: 15:00 – București
Finish: 18:00 – București
Ceremonia finală de premiere: 18:30 – București
Traseu: Alveola Kiseleff – Piața Victoriei – Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Sos Kiseleff – Arcul de triumf – Alveola Kiseleff
Echipele participante
În Turul Ciclist al României fiecare echipă este formată din șapte cicliști. Până în prezent și-au confirmat participarea următoarele echipe:
Tricouri distinctive:
Pe parcursul competiției se vor acorda următoarele tricouri distinctive:
Turul României 2021 va fi transmis în direct pe canalul Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Turul României și Auchan. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1 și Digi Sport.
Turul României a fost lansat în 1934 de publicația „Sportul Zilnic”, în colaborare cu Federația Română de Ciclism. România a devenit a șasea țară din lume care organiza un Tur Ciclist Național pentru amatori, după Belgia (1906), Olanda (1909), Bulgaria (1924), Ungaria (1925) și Polonia (1928). Însă după trei ediții evenimentul a fost pus pe pauză, iar asta s-a repetat de mai multe ori în istoria competiției, care a ajuns de-abia la ediția cu numărul 54.
Cei mai prolifici câștigători ai tricoului galben de lider în clasamentul general în Turul Ciclist al României sunt doi cicliști români, Constantin Dumitrescu (a câștigat competiția trei ediții consecutiv, în 1954, 1955, 1956) și Mircea Romașcanu (1974, 1983, 1985). Eduard-Michael Grosu, care a câștigat anul trecut competiția, va fi și anul acesta prezent la start pentru a-și apăra tricoul.