Amatorii mari și mici se pot întrece la Turul României! Au fost pregătite o serie de competiții conexe

turul romaniei

Federația Română de Ciclism, alături Auchan, în calitate de partener principal, anunță o serie de competiții dedicate amatorilor la Turul Ciclist al României, eveniment care se desfășoară între 31 august și 5 septembrie.

Trei dintre competiții sunt dedicate copiilor. Acestea vor avea loc la Timișoara, Deva și București, iar una adulților – pe cățărarea de la Păltiniș. Cursele de copii sunt deschise tuturor participanților cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, în competiție fiind acceptate bicicletele cu pedale, fără pedale sau cu roți ajutătoare. Cursa King of the Mountain de la Păltiniș se desfășoară pe două trasee, cu finish comun, fiind accesibilă atât participanților pe cursiere, cât și celor cu MTB.

Seria evenimentelor conexe începe în 30 august la Timișoara, cu o Cursă a Copiilor programată în Parcarea Universității de Vest. Înscrierile se fac la fața locului începând cu ora 15.00, iar concursul se desfășoară până la ora 18.00, înainte de prezentarea echipelor și ceremonia de deschidere oficială a Turului României. În 1 septembrie, când în Tur se desfășoară prologul prin centrul orașului Timișoara, Cursa Copiilor se mută la Deva, pe Bulevardul 22 Decembrie, intersecția cu Bulevardul Nicolae Bălcescu. Înscrierile se fac la fața locului începând cu ora 14.00, iar concursul se desfășoară până la ora 16.00, înainte ca plutonul profesionist să ajungă la finish-ul din Deva.

Pe 2 septembrie, când în Tur se desfășoară etapa regină cu sosire la Păltiniș, amatorii se întrec în competiția King of the Mountain, desfășurată pe aceeași cățărare, pe o pantă medie de 5%, care pe alocuri ajunge și la 14%. Evenimentul va avea startul comun și sosirea comună a două curse, una care se va desfășura pe șosea „King Of The Road” și una care se va desfășura pe off-road „King Of The Off-Road”. Evenimentul este organizat în colaborare cu www.ciclism.ro și va începe în jurul orei 12.00 cu preluarea numerelor de concurs. Înscrierile se fac AICI.

Ultima Cursă de Copii din seria dedicată evenimentelor conexe Turului României va avea loc în data de 5 septembrie, la București pe Bulevardul Kiseleff, unde se desfășoară și ultima etapă din Mica Buclă. Înscrierile încep la 11.00, iar concursul se desfășoară între orele 11.30-13.00, înainte de marea finală a Turului României 2021.

Prin intermediul acestor evenimente, Federația Română de Ciclism vrea să promoveze ciclismul ca sport de masă și să inspire copiii și tinerii spre performanță: „Încercăm să punem copiii în contact cu atmosfera de concurs, să alerge pe o porțiune din traseul pe care peste scurt timp vor sprinta sportivii profesioniști, să vadă atmosfera unui Tur Ciclist. Poate microbul se va lipi de unii dintre ei și peste ani vom auzi declarații entuziaste precum: primul contact cu ciclismul l-am avut la Turul României 2021. Atunci am decis să urmez o carieră de ciclist profesionist și azi mi s-a realizat visul de a îmbrăca tricoul galben în ultima etapă a Turului României, spune Bogdan Brînză, responsabil al Comisiei de Copii din Federația Română de Ciclism.

Participarea la toate evenimentele conexe Turului României este gratuită.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/