Trenul cu hidrogen nu duce spre DNA Timișoara! Popa predă lecții de administrație publică!

nelu popa (2)

Avertismentul voalat al lui Ioan Crina potrivit căruia trenul cu hidrogen va duce nu spre gara Timișoara Nord, ci spre sediul Direcției Naționale Anticorupție din capitala Banatului, e respins în termeni ironici de primarul Reșiței.

Consilierul județean PSD a explicat în mai multe rânduri că proiectul Primăriei Reșița, Primăriei Timișoara și consiliilor județene din Caraș-Severin și Timiș este unul fantezist, aproape imposibil de realizat, dar mai ales unul care presupune cheltuieli nejustificate, în afara cadrului legal. În sensul că bugetele publice locale nu pot fi folosite pentru plata studiilor pentru un proiect pe o proprietate a altcuiva. În speță, a CFR. „Este aberant ca noi, Consiliul Județean Caraș-Severin, sau Primăria Reșița ori Timișoara să venim cu niște bani pe care să-i cheltuim pe un studiu care este făcut de altcineva! E foarte grav!”, a subliniat Ioan Crina.

Nelu Popa nu e deloc îngrijorat de cele semnalate de social-democrat și e convins că trenul cu hidrogen va fi pus pe linie cu bani europeni. „Se fac protocoale între mai multe entități publice, primării, ministere, județ. Aceste protocoale sunt singurele modalități prin care ai dreptul să lucrezi în afara arealului tău administrativ. Protocolul cu ministrul Transporturilor, semnat săptămâna trecută, ca să facem centura Reșiței spre Moniom și legătura cu Bocșa, este o dovadă foarte simplă că ministerul a spus că nu are capacitatea administrativă să facă toate centurile tuturor orașelor, dar să le facem noi și, prin protocol, ne dă banii. Eu am dat drumul deja la SF pentru centură, care va fi proprietatea CNAIR în final, același lucru se întâmplă la calea ferată. Calea ferată Reșița – Voiteg – Timișoara va rămâne proprietatea CFR, parte din Ministerul Transporturilor, dar noi ne angajăm să facem treaba lor urmând ca finanțele să ne vină prin PNNR și beneficiarul să fie Ministerul Transporturilor – CFR Infrastructură. Dacă domnul Crina vrea, eu sunt gata, fără costuri, să stau cu dânsul de vorbă și să-i mai dau câteva lecții de administrație publică!”, a comentat primarul Reșiței.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEȘTE ȘI: „S-au cam speriat de nivelul delapidării! E o chestie foarte gravă, miroase a grup!”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/