Trei milioane de euro se duc pe apă la Caransebeș!

După ce de zeci de ani de zile gugulanii sunt inundați constant mai ales primăvara, la topirea zăpezilor de pe versanți sau la ploi abundente, la solicitarea administrației publice locale Consiliul Tehnico-Economic al Administrației Bazinale Banat a fost aprobat proiectul „Apărare împotriva inundațiilor a municipiului Caransebeș, zona Aeroport și zona Caransebeșul Nou”.

Asta înseamnă că timp de trei ani de zile Apele Române vor lucra la  un baraj pe Valea Potocului, în zona aeroportului și la realizarea unui sistem inteligent de deversare a pârâului Zlagna, pentru ca localnicii să nu mai sufere de pe urma inundațiilor. Astfel, se va construi pe pârâul Potoc un minibaraj inteligent cu deversarea apei și regularizarea ei la supraplin cu scurgere automată, în caz de nevoie. De asemenea, pentru evitarea inundațiilor în zona Tudor Vladimirescu, același pârâu Potoc va fi regularizat.

Pentru pârâul Zlagna, specialiștii Apelor Române au găsit ca variantă de proiectare introducerea, pe o porțiune de 1,2 kilometri, de tuburi de oțel de 1,3 metri diametru, cu deversare finală în râul Sebeș. Aceste tuburi vor prelua din debitul mărit al Zlăgniței, pe porțiunea de lângă Centură până la Târgul de Vite.

CITEȘTE ȘI:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Caransebeșul va fi ferit de inundații

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/