Competiţia care a prins atât de bine în rândul pasionaţilor sportului-rege din Reşiţa a ajuns la jumătatea ei, returul urmând să debuteze la data de 18 martie. Până atunci însă, cele 14 echipe participante se pot întări, campania de transferuri fiind deja deschisă.
Până la prima etapă a returului de campionat, echipele au dreptul să facă transferuri şi chiar să legitimize jucători noi. În prezent, au drept de joc în competiţie 250 de fotbalişti. Un alt aspect foarte important care trebuie cunoscut de către jucători şi echipele participante este legat de vizita medicală obligatorie, care se face la medicul sportiv, înaintea datei de 11 martie. Absenţa vizei medicale de pe carnetul de legitimare nu dă drept de joc fotbalistului în cauză.
Dorin Voina, preşedintele CS Sabrina, clubul care organizează competiţia, spune că aceasta se bucură de mare succes încă de la prima sa ediţie. “În tur s-au disputat meciuri spectaculoase. În fiecare duminică s-a jucat minifotbal într-un cadru organizat şi interesul a fost ridicat. Returul se va încheia la sfârşitul lunii iunie. Campioana va merge la turneul final, iar echipa de pe locul doi ne va reprezenta judeţul la Cupa României, întreceri organizate de Federaţia Română de Minifotbal”, a declarat Voina.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157628719528767″]