Toleranța – calea spre incluziune

voluntari nevo toleranta (1)
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Fundația Activity pentru Resurse Umane şi Dezvoltare Durabilă a implementat, în perioada 13 – 24 iulie, o activitate inedită care a reunit la Brebu, Caraș-Severin, 48 de tineri din România, Spania, Italia, Grecia, Polonia și Macedonia. Timp de zece zile, tinerii participanți au dezbătut fenomenul de excluziune și discriminare la nivel european și au găsit soluții pentru promovarea toleranței folosind modalități artistice de exprimare.

Mobilitatea de tineri a fost organizată în cadrul proiectului „Toleranța – calea spre incluziune”, un proiect care a fost implementat cu scopul de a promova incluziunea, toleranța și participarea activă în rândul tinerilor. Activitățile din timpul schimbului de tineri a avut ca subiect central incluziunea persoanelor de etnie romă, parte din tinerii participanți aparținând de această etnie. Acest lucru a făcut posibil un intens schimb de experiență între tineri de etnie romă din diferite țări europene cu privire la diferite moduri în care se lovesc de discriminare în țara în care trăiesc, precum și modalități non-violente de combatere a acestui fenomen.

voluntari nevo toleranta (4)

„Această activitate a fost planificată împreună cu tineri din Reșița, o parte din liceele din oraș și o parte din comunitățile dezavantajate, ca o activitate unică care să le permită celor 48 de participanți să-și exploreze propriile convingeri și moduri de a gândi și de a acționa în fața discriminării folosind modalități pașnice de exprimare – arta. Scopul proiectului nostru a fost acela de a promova toleranța și înțelegerea între tinerii romi și ne-romi pentru a crește nivelul de implicare și participare civică a ambelor categorii”, a explicat Alexandra Jurca, coordonatorul proiectului.

voluntari nevo toleranta (5)

STPT job 1000x200

În cele zece zile petrecute împreună în Caraș-Severin, cei 48 de tineri au desfășurat diferite activități care au avut la bază modelul educației non-formale. Aceștia au susținut sesiuni de dezbatere, au creat piese de teatru, au avut întâlniri cu experți în drepturile omului și activiști în domeniul promovării toleranței și nondiscriminării.

De asemenea, tinerii au gândit și pus la cale un act artistic tip flash mob care să transmită ideea de toleranță. Acesta a fost prezentat în fața reșițenilor în Centrul Civic.

voluntari nevo toleranta (2)

voluntari nevo toleranta (3)

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/