Timișorenii iubesc Antalya, Creta și plajele din Egipt. Datorită curselor de pe Aeroportul Internațional Traian Vuia!

Vacanțele pe plaje exotice nu mai sunt un vis greu accesibil de multă vreme pentru români. Pentru timișoreni, cu atât mai puțin, mai ales că o bună bucată din an, pot zbura cu curse charter. Pentru acest an, care se va termina în curând, Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara raportează cifre foarte bune!

Chiar dacă suntem în a doua jumătate a lunii noiembrie, bilanțul zborurilor-charter se poate considera finalizat, întrucât aceste curse au loc în sezonul estival. Doar în 2019, peste 65.000 de pasageri au zburat de pe aeroportul din Timișoara către diferite destinații pentru concedii. Creșterea față de anul 2018 este mai mult decât spectaculoasă, de 40%! La aceste rezultate s-a ajuns deoarece unele curse au fost active în acest an inclusiv în octombrie, față de anii trecuți, când cu charterul se putea ajunge pe plajele însorite din alte țări doar până la mijlocul lunii septembrie.

De altfel, conducerea aeroportul spune că pregătește deja viitoarele zboruri pentru vara anului 2020 și îi sfătuiește și pe turiști să aleagă deja destinațiile de concediu. „Deși sezonul estival pare a fi departe, ne putem face deja planurile pentru vacanța de vară. Agențiile de turism au stabilit destinațiile pentru vara anului 2020, accesibile cu zboruri directe din Timișoara. Achiziția din timp a unor pachete turistice poate conduce la soluția optimă din punct de vedere turistic, dar și din punct de vedere financiar pentru destinația preferată.”, a declarat directorul AIT, Dan Idolu.

Preferata românilor rămâne paradisul all-inclusive, Antalya. Peste 60% dintre cei care au plecat cu o cursă charter din Timișoara au ajuns în cunoscuta regiune din Turcia. Alți 10.000 de turiști au mers spre Heraklion, pentru un sejur în insula Creta. Din urmă vine tare și Egiptul, cu două dintre stațiunile sale foarte cunoscute la nivel mondial. 6000 de oameni au zburat din Timișoara în superba Hurgada, iar alți 4500 au ales Hammametul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/