Autoritățile județene au decis ca voucherele neridicate de persoanele care s-au vaccinat în centrele de imunizare din Timișoara care între timp s-au închis să fie distribuite la Spitalul Modular CFR. Decizia a fost luată după ce Primăria Timișoara a refuzat să preia activitatea de distribuire a acestor bonuri valorice.
Sunt aproximativ 10.000 de tichete care trebuie distribuite numai în Timișoara acelor persoane care s-au vaccinat cu schemă completă împotriva Covid-19 în centre care între timp s-au închis. Bonurile au rămas la coordonatorii acestor centre. În județ, această activitate a fost preluată de primării. La Timișoara, Nucleul de Vaccinare din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a decis ca distribuirea bonurilor să aibă loc la spitalul modular de pe fostul stadion CFR.
Urmează ca în scurt timp să fie transmis și orarul de distribuire a voucherelor.
„Spitalul Militar ne va pune la dispoziție unul sau două containere în care vom lucra. Vom avea toată baza de date cu persoanele vaccinate și care sunt în drept să ridice aceste tichete de masă. Acum lucrăm la orar, deoarece trebuie să știm prima dată numărul de angajați de la fiecare instituție care va fi acolo, în principal de la Instituția Prefectului, de la DSP și de la celelalte unități de suport – poliție; ISU, CJT. În funcție de numărul de persoane care vor avea acces la calculator, vom lucra probabil pe 3 calculatoare, astfel încât să putem distribui în același timp câte 3 tichete la 3 petenți, vom avea un program și de după-amiază. Ne gândim și la cei care nu pot pleca până la orele 15-16 de la lucru.”, a declarat subprefectul Ovidiu Drăgănescu, după ședința Nucleului de Vaccinare.
Tichetele care nu vor fi ridicate rămân la dispoziția Direcției de Sănătate Publică, instituție care va decide ce se va întâmpla în continuare cu acestea.