Taxele și impozitele locale în Timișoara se ajustează, în 2021, cu rata inflației. Filosofia lui Fritz în ceea ce privește construirea bugetului

Cuantumul taxelor și impozitelor locale în Timișoara rămâne anul viitor la nivelul stabilit pentru 2020. În 2021 vor exista doar indexări cu rata inflației. Administrația Fritz va aplica o serie de măsuri menite să îi sprijine pe cei din sectorul HoReCa pentru a trece mai ușor peste perioada pandemiei. 

În construcția bugetului local pentru 2021, Dominic Fritz spune că a urmărit două obiective. Pe de o parte, să intervină cu facilități pentru sectoarele afectate de pandemie, pe de altă parte, să nu existe o scădere abruptă a veniturilor.

„Linia generală a fost să păstrăm nivelul taxelor și impozitelor acolo unde este, cu o mică ajustare a ratei inflației. Am încercat să venim în ajutorul sectorului HoReCA. Avem o reducere a impozitului pentru clădiri nerezidențiale, afaceri care sunt afectate în proporție de 50% de pandemie. Dacă va mai exista această posibilitate legală, baza este o hotărâre de guvern, o să extindem această facilitate și anul viitor. (…) Am suspendat, deocamdată, procesul de supraimpozitare pentru a le da o posibilitate proprietarilor de a-și finaliza proiectele. Am constatat că există peste 50 de taxe speciale, locale, multe cerute de lege. (…) De multe ori s-a întâmplat că ce am încasat cu aceste taxe a fost mai puțin decât munca depusă pentru a încasa taxa respectivă. Am eliminat 12 taxe necesare, cam 20%. Cel mai important este că taxa pentru promovarea turistică în Timișoara va fi suspendată anul viitor. Este o valoare estimată, până în acest an, am încasat 700.000 de lei.”, a declarat Dominic Fritz.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara a pierdut toate procesele intentate de proprietarii clădirilor istorice pe care i-a supraimpozitat. Fritz: „Procedura nu este una considerată legală și trebuie să o refacem”

Tot pentru sprijinul sectorului HoReCa, primăria intenționează să reducă taxa pentru utilizarea locurilor publice: terase, restaurante, la 10 bani/mp/zi. „Nu putem să o reducem la zero, dar am redus-o la minimum necesar ca să încurajăm afacerile, să umplem spațiul public cu viață. Este o măsură temporară în sensul că proiectul este pentru tot anul viitor și cu siguranță în 2022 vom avea alte ajustări.”, a spus primarul.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În același timp, administrația Fritz urmărește reducerea cheltuielilor de funcționare la nivelul primăriei, „pentru că sunt prea mari în raport cu cheltuielile de investiții”.

„Avem cu totul o altă abordare în elaborarea bugetului. Nu vreau să mă hazardez în cifre. Am cerut de la toate unitățile din primărie și din subordine să vină cu propuneri justificate pentru bugetul de anul viitor. Vom analiza aceste propuneri, vom discuta cu fiecare utilitate și e foarte clar că acest proces trebuie să fie unul ordonat și strict. Filosofia e cum putem să scădem partea de funcționare și cum să creștem partea de investiții.”, a explicat Fritz.

CITEȘTE ȘI: Aleșii locali PSD critică nivelul taxelor și impozitelor care urmează să fie aplicate în 2021, în Timișoara

Proiectul de hotărâre cu privire la taxele și impozitele locale pentru anul 2021 va fi supus unei dezbateri publice săptămâna viitoare. Apoi, va intra la votul consilierilor locali.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/