Tânăra decedată l-a implorat pe şofer să o lase la volan să gonească nebuneşte spre moarte!  

Eleva de 19 ani care și-a pierdut viața în tragicul accident de circulație de la Măru va fi înmormântată sâmbătă, 6 iunie, în Oțelu Roșu.

Soarta parcă i-a fost scrisă dinainte, pentru că Daiana Carmina s-a rugat de șoferul care conducea mașina să o lase să șofeze și ea. Băiatul, coleg de clasă, la fel ca și ceilalți pasageri, a cedat la insistențele fetei și a lăsat-o să preia controlul autoturismului doar pentru câțiva kilometri. A fost suficient pentru a se produce tragedia. Putea fi un dezastru și mai mare, puteau pieri toți tinerii în acest accident, pentru că mașina a lovit o țeavă de gaz.

Carmina a fost iubită de colegi și prieteni, dovadă stau sutele de mesaje de pe pagina de socializare. Ea va fi condusă pe ultimul drum la sfârșitul acestei săptămâni.

CITEȘTE ȘI: ȘOSELELE MORȚII. O tânără de 19 ani este condusă pe ultimul drum în loc să dea examenul de bacalaureat!

Ceilalți colegi din clasa a XII-a Electromecanică implicați în tragicul accident sunt în afara oricărui pericol. Una dintre pasagere, Adina, se află internată la spitalul Județean din Timișoara, secția maxilo-faciale, și, cel mai probabil, va fi supusă unei operații la mandibulă.

Potrivit IPJ, tânăra domiciliată în Oţelu Roşu „conducea un autoturism din direcţia Măru către Zăvoi şi din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă pe sensul opus de mers şi s-a oprit cu autoturismul în staţia de reglare a gazelor naturale Măgura pe care a avariat-o. În urma accidentului a rezultat decesul conducătoarei auto. În autoturism se mai aflau patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani, care au fost răniţi”.

 

 

Comments

  1. dracula says:

    hocus pocus pitziponcus

  2. R.I.P Daiana Carmina says:

    Nu stiti ce durere se afla in inimile multor persoane de pe valea Bistrei !! Nu spun doar din Otelu Rosu !!! Inger drag 🙁 ! Tu ii vei canta lui Dumnezeu acum ii vei spune secretele tale acum ii vei spune *versurile tale* ii vei spune ca,printul tau drag nu a apucat sa*ti spuna nimic..:( Draga mea Carmina suflet frumos fi alturi de noi toti te iubim si te vom iubi ! Credene stiu ca, iti pare rau deoarece plange cerul plangi si tu 🙁 De ce ai ales asa ceva :(( ?! scumpa mea … R.I.P

  3. Adrian says:

    Bine macar ca nu a mai omorat si pe altcineva.
    Chestia a asta cu plange si cerul … mi se pare cam aiurea.
    Dupa cione sa planga cerul?
    Dupa una care era cat pe ce sa oamoare niste oameni?
    Aaaaaa, am uitat ceva. Ma gandesc ca asta avea permis de conducere.
    Ca daca nu avea … sper ca ala care i-a dat masina o pateste conform legii.

  4. R.I.P Daiana Carmina says:

    Draga Domnule daca pot sa-ti spun asa ! Acesti penibili Jurnalisti au spus cu totul si cu totul o mare prostie nimic din ce sa declarat nu e adevarat !! Nu plangem dupa *cione* aceste *cione* poate sunt persoanele de langa tine !! Te asigur ca, aceasta floare acest inger acum e linistit .. 🙁 Niciodata nu ar fi vrut sa le faca rau prietenilor sai .. Nu o cunoasteti nu comentati aiurea !! Nu va doresc sa treceti prin ce trecem noi intregul oras ! 🙁 Nu am pierdut o simpla fata ci am pierdut o stea o minune ce acum din pacate ne vegheaza de sus 🙁 🙁 R.I.P My sweet darling 🙁 🙁 :*

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/