Peste 40 de medici, rezidenți și studenți la Medicină din Timișoara vor merge, în 1 august, la Mănăstirea Nicula, unde vor oferi consultații și investigații...
Timișorenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, în Piața Libertății, unde va avea loc ceremonia dedicată Zilei Imnului Național. „Deșteaptă-te, române!”, cântec interzis în perioada comunistă...
Toate procedurile pentru construirea noului stadion „Dan Păltinișanu” au fost finalizate, susține președintele CJ Timiș, Alfred Simonis. Constructorul este desemnat, finanțarea este asigurată, însă lucrările...
Primarul Dominic Fritz anunță că va propune Consiliului Local interzicerea totală a sălilor cu păcănele în Timișoara. Dacă proiectul va fi aprobat, în oraș nu...
Este al nouălea dintr-o familie cu zece copii, merge în fiecare vară la muncă în Norvegia și spune că a renunțat complet la jocurile pe...
Universitatea de Vest din Timișoara atrage candidați din 49 de țări, iar noile programe de studii confirmă interesul tinerilor pentru profesiile viitorului. Universitatea de Vest...
Pacienții din șase localități din Timiș vor putea face mai multe investigații la medicul de familie, după ce cabinetele au fost dotate cu aparatură medicală...
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu încheie expediția din Karakorum și revine în România după tentativa de ascensiune pe Gasherbrum II (8.035 m). După o lună în...
Primarii ar trebui aleși din nou în două tururi de scrutin, spune deputatul USR de Timiș Vlad Șendroiu. Actualul sistem, susține parlamentarul, permite unor candidați...
Universitatea de Vest din Timișoara este prima universitate din România care introduce disciplina „Didactica predării șahului educațional”, destinată viitorilor învățători și profesorilor aflați în formare....
Ziua Județului Timiș va fi marcată pe 28 iulie printr-o horă timișeană în Piața Victoriei și un spectacol folcloric în Piața Sfântul Gheorghe. Programul începe...
Primele imagini cu Vila Internațional după restaurare au fost făcute publice de Consiliul Județean Timiș. Arhitecții au finalizat documentația necesară, iar următorul pas este obținerea...
Turnul de Apă din Iosefin este, în sfârșit, gata după mai bine de cinci ani de șantier și întârzieri. Monumentul, restaurat și transformat în centru...
Sute de timișoreni au primit sâmbătă dimineață un plic pe care scria „Nu deschide până la ora 10”, fără să știe că fac parte dintr-o...
Consilierul local PSD Roxana Iliescu anunță că va iniția demersurile pentru organizarea unui referendum local prin care timișorenii să decidă dacă sălile de jocuri de...
Prof. univ. dr. Margit Șerban, unul dintre cei mai apreciați medici din Timișoara, este propusă pentru acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Timiș”....
Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara își va suspenda complet activitatea în perioada 2 noiembrie, ora 08.00 – 22 noiembrie, ora 21.00, pentru lucrări de...
Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru noul pod pietonal peste Bega. Acesta va înlocui Pasarela Îndrăgostiților, construită în 1949, închisă din aprilie 2023,...
Carnetul de student al Magdalenei Edit Mihai, una dintre primele femei inginer din România și absolventă a fostei Școli Politehnice din Timișoara, a fost donat...
Actorul Ion Rizea va conduce Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara în următorii cinci ani, după ce a câștigat concursul organizat de Ministerul Culturii. Rizea...
11 absolvenți de clasa a VIII-a din județul Timiș au fost admiși direct la liceu, peste numărul de locuri din planul de școlarizare, după ce...
Șoseaua care traversează cea mai pitorească zonă a Timișului și face legătura cu județele Caraș-Severin și Hunedoara intră în modernizare. Proiectul este estimat la aproximativ...
Proiectul CODRU for YOUth a intrat în etapa de implementare, reunind zeci de tineri în două direcții complementare: co-creația artistică și formarea în voluntariat cultural....
A trecut un an de când au început lucrările de demolare a fostului spital abandonat de pe Calea Torontalului din Timișoara, unde va fi construit...
Matematicianul Mihai Chiș, profesor la Facultatea de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a fost desemnat coordonator al lotului României la Olimpiada Internațională...
Copiii din România pornesc spre școală cu șanse diferite. Unii cresc în familii în care li se citește și sunt încurajați să învețe, în timp...
Catedrala Mitropolitană, Bastionul Maria Theresia, Castelul Huniade, Canalul Bega sau laleaua pestriță ar urma să apară pe totemurile care vor marca principalele intrări în Timiș....
Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj va beneficia de investiții de aproape 4,5 milioane de euro pentru reabilitarea clădirilor și modernizarea procesului educațional. Proiectul este...
Directorul Aquatim, Ilie Vlaicu, cere regionalizarea României și susține că actuala organizare administrativă frânează dezvoltarea și investițiile. Este una dintre puținele poziționări publice ale directorului...
După soluționarea contestațiilor, alți o sută de candidați din Timiș au promovat examenul de Bacalaureat. La vârful clasamentului nu s-a schimbat nimic: județul are în...
Timișorenii sunt invitați în această vară la plimbări, expoziții, ateliere și evenimente dedicate râului Bega. Programul „Regata Bega, Timișoara Port Cultural” continuă cu noi activități,...
Horia Colibășanu este cu un pas mai aproape de o nouă performanță în Karakorum. Alpinistul timișorean a încheiat etapa de aclimatizare pe Gasherbrum II (8.035...