Timișul își va marca intrările cu totemuri inspirate din simbolurile județului

intrare judetul timis

Catedrala Mitropolitană, Bastionul Maria Theresia, Castelul Huniade, Canalul Bega sau laleaua pestriță ar urma să apară pe totemurile care vor marca principalele intrări în Timiș.

Proiectul aparține CJ Timiș și se este, deocamdată, în faza de concept. Scopul este ca cei care intră în județ să recunoască imediat unde se află.

Pregătim un proiect prin care, pe principalele drumuri naționale și județene, vom amplasa construcții care vor marca intrarea în Timiș. Astăzi, traversezi granița dintre județe și, de multe ori, nici nu îți dai seama că ai intrat în Timiș. Vrem să schimbăm acest lucru. Proiectul va spune cine suntem și ce reprezintă acest județ într-o abordare modernă și elegantă., a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Fiecare totem va fi diferit și va integra simboluri specifice zonei în care va fi amplasat. Printre imaginile propuse se numără Catedrala Mitropolitană, Bastionul Maria Theresia, Castelul Huniade, Opera din Timișoara, castelele de la Banloc și Foeni, Canalul Bega sau laleaua pestriță.

totem intrare judetul timis

Așa ar urma să arate unul dintre totemurile care vor marca intrările în județul Timiș

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Totemurile de pe fiecare drum de intrare în Timiș vor avea afișate simboluri locale ce vor fi realizate de artiști tineri. De asemenea, integrăm și tricolorul în acest demers artistic. Prin acest proiect vrem să transmitem, chiar de la intrarea în județ, că Timișul are personalitate, are un patrimoniu vast, dar și respect pentru spațiul public.”, a mai spus președintele CJ Timiș.

Potrivit lui Simonis, totemurile vor avea dimensiuni diferite, în funcție de categoria drumului, și vor fi iluminate arhitectural.

Deocamdată, CJT nu a estimat valoarea investiției și nici nu a anunțat un calendar pentru realizarea proiectului.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/