Peste 40 de medici din Timișoara pleacă într-o caravană medicală gratuită la Mănăstirea Nicula

medici timisoara caravana gratuita
vestmed 1000x200

Peste 40 de medici, rezidenți și studenți la Medicină din Timișoara vor merge, în 1 august, la Mănăstirea Nicula, unde vor oferi consultații și investigații medicale gratuite persoanelor care au acces dificil la servicii de sănătate.

Spitalul Județean din Timișoara, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”, organizează o nouă caravană medicală umanitară. Acțiunea va avea loc în 1 august, la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, unde o echipă formată din peste 40 de voluntari, medici specialiști, medici rezidenți, studenți și personal medical, va acorda consultații gratuite.

Pacienții vor putea beneficia de investigații în mai multe specialități, printre care medicină internă, cardiologie, neurologie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, ORL, oftalmologie și chirurgie. Vor fi efectuate și analize de laborator rapide, cu ajutorul unor echipamente medicale moderne.

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Toate serviciile vor fi oferite în regim de voluntariat și se adresează în special persoanelor care au acces limitat la servicii medicale.

Caravana face parte din proiectul umanitar „Împreună pentru viață”, prin care echipe medicale din Timișoara au ajuns, de-a lungul timpului, în comunități izolate, în Delta Dunării, în adăposturi sociale, cămine de bătrâni sau penitenciare. Proiectul a fost premiat cu trofeul „Campania anului” în cadrul competiției Romanian Healthcare Awards.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/