Mărturii tulburătoare ale mamei care și-a sugrumat fiul de 1 an și 2 luni într-un moment în care avea discernământul diminuat! Femeia de 30 de...
Trei proiecte au fost depuse spre finanțare de administrația locală din Fârliug în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin cererile de finanțare...
Școala Gimnazială din Fârliug va beneficia de echipamente de protecție și prevenție pentru reducerea riscurilor sanitare, inclusiv a celor cauzate de COVID-19, grație unui proiect...
Este vorba despre două investiții ce vizează modernizarea infrastructurii locale și pentru care Ministerul Dezvoltării a suplimentat fondurile necesare în vederea finalizării lucrărilor. Pe parcursul...
Preotul care slujește în bisericuța celui mai mare spital din Caraș-Severin e internat de două zile, fiind confirmat ulterior cu coronavirus! În pericol de infectare...
Pro România continuă în Caraș-Severin campania de recrutare a unor viitori candidați cu șanse reale la alegerile locale din acest an, astăzi fiind anunțat transferul...
Viceprimarul comunei Fârliug a fost găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate. Petru Marcu este acuzat că timp de un an ar fi deținut simultan...
Edilul-şef al comunei Fârliug pledează vinovat în această dimineaţă într-un dosar instrumentat de DNA în care au mai fost condamnate alte cinci persoane. UPDATE 12:54...