Polițiștii din Caraș-Severin au găsit trei arme neletale în urma unor percheziții domiciliare efectuate astăzi la Reșița și în comuna Goruia. Polițiștii de la Serviciul...
După un sezon extraordinar, încheiat cu cele mai mari performanţe ale sportului lugojean pe echipe, CSM Lugoj se desparte de şapte voleibaliste, majoritatea aflate la...
Fanii francizei James Bond și cei ai producătorului britanic de mașini de lux Aston Martin au ocazia să admire, în perioada 24 – 25 iunie,...
Moft Reșița se mută în casă nouă. A crescut în nici doi ani cât alții în zece, astfel că i-a rămas mic spațiul în care...
O fermă de animale din Berzovia a fost grav afectată astăzi de un incendiu puternic. Flăcările au distrus construcția în care locuiau proprietarii. Pompierii au...
Organizația Femeilor Social-Democrate din Lugoj, dar și pensionarii social-democrați și-au ales noua conducere. Singura candidată înscrisă pentru funcția de președinte al OFSD Lugoj a fost...
Mai mulți oameni de afaceri din Timișoara și reprezentanți ai unor companii americane, germane, franceze și italiene intenționează să cumpere un sat întreg, dintr-o zonă...
După ce liberalii au anunțat că pregătesc o alianță electorală cu cei de la PMP, în Timiș, liderul PNL Timiș, Alin Nica, a explicat care...
Angajatul unei săli de jocuri din Caransebeș a fost păcălit de un bărbat din București. Omul nu jucase la păcănele, ci și-a încercat norocul printr-o...
PSS Ioan Călin Bot este noul Episcop ales al Eparhiei Greco – Catolice de Lugoj. El îi succede Preasfințitului Alexandu Mesian, cel care s-a aflat în...
Valea Cernei se pregătește de o nouă sărbătoare. Sute de familii sunt așteptate să ajungă, în acest sfârșit de săptămână, la festivalul bucuriei, la evenimentul...
Un bărbat din Răcășdia care și-a bătut joc timp de 5 ani de o fetiță pe care ar fi trebuit să o îngrijească a fost...
Polițiștii de frontieră din Socol au depistat trei cetățeni străini care au coborât dintr-un autoturism și care intenționau să treacă ilegal frontiera în zona Lescovița...
Poluarea de pe Dunăre produsă marți în Serbia de o navă sub pavilion bulgăresc a fost oprită la timp și nu a ajuns în România,...
„Peste aproximativ patru ani România va putea să anunțe independența din punct de vedere al producției de gaz.”, spune Nicolae Ciucă la evenimentul prilejuit de...
Bugetul de peste 200 de milioane de lei alocat Regiunii Vest în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice a fost rezervat integral în primele 3 minute...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare cod galben de ploi, în special la munte, în 26 de județe, inclusiv în Caraș-Severin, dar...
Cu profesori din țară și din străinătate, laboratoare dotate cu tehnică de ultimă generație, cu proiecte de digitalizare, burse Erasmus+, pentru schimburi de experiență în...
Fie vara cât de rea, cine zice că dacă picură din când în când, nu mai mergem la ștrand? Ba, dimpotrivă! Complex Atlantic din Reșița...
Consiliul Local al Municipiului Lugoj se întrunește astăzi în ședința ordinară pe luna în curs, care va avea loc în sala de protocol a Primăriei,...
200 de milioane de euro va costa cea mai nouă și modernă unitate spitalicească din România! Imediat după ce senatorul Marcel Vela a anunțat că...
Activitatea Tribunalului Caraș-Severin este și ea suspendată începând de astăzi, judecătorii de aici alăturându-se colegilor din țară. Cea mai mare nemulțumire nu are legătură cu...
Trei tineri cercetători din Cluj-Napoca vor veni la Reșița, la Muzeul Banatului Montan, acolo unde vor lansa trei volume de cercetare istorică. Muzeul Banatului Montan...
35 de tone de produse petroliere s-au scurs de la o navă sub pavilion bulgăresc pe cursul principal al Dunării, lângă Cělarevo (Serbia), la circa...
Un grav accident rutier a avut loc astăzi pe drumul care leagă Reșița de Lupac. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului au rezultat...
O serie de prelegeri dedicate publicului larg sunt organizate cu scopul de a populariza istoria Banatului și proiectele de cercetare ale specialiștilor ale Muzeului Național...
Încurajările Simonei Amânar Tabără au însoțit-o pe olimpica Alina Alexandra Dumitru, care a reușit să urce, din nou, pe 4 podiumuri, la Women Rally –...
Tragedie fără margini în localitatea Putna, comuna Prigor. Un copil a murit în această seară după ce a căzut în apele unui râu, iar medicii...
De Ziua Mondială a Refugiatului, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, îi îndeamnă pe români să le fie alături celor care fug din calea conflictelor armate. „Astăzi...
Banii trimiși de Uniunea Europeană în Caraș-Severin pentru a-și gestiona inteligent și ecologic deșeurile se dovedesc mai degrabă îngropați în Dealul Lupacului! Remus Marta, directorul...
Cultura va prinde viață în cartierele timișorene, prin Festivalul Impuls – un proiect care va debuta pe 22 iunie, în Timișoara. În cartierele înțesate de...
Ofertă bogată și în această săptămână în cinematografele din Caraș-Severin. Filme de aventură, comedie, animații pentru cei mici, toate pot fi vizionate zilele viitoare. O...